Curtea Supremă a SUA, decizie controversată. Persoanelor LGBTQ li se pot refuza servicii pe motiv de orientare sexuală

0
Publicat:

Curtea Supremă a Statelor Unite a hotărât vineri că libertatea de exprimare, garantată de Constituție, permite unor operatori economici să nu ofere servicii pentru căsătoriile între persoane de același sex. Decizia a fost calificată de judecătorii liberali ca fiind un „permis pentru discriminare”, relatează Reuters.

FOTO Shutterstock (Arhivă)

Magistrații i-au dat câștig de cauză web designerului Lorie Smith, care a apelat la credința sa pentru a protesta față de legea antidiscriminare din Colorado. 

Aceștia au anulat o decizie a unei instanțe inferioare care nu a admis demersul lui Smith de a obține o derogare de la o lege din Colorado care prevede interzicerea discriminării pe baza orientării sexuale și a altor factori. 

Compania web designerului, 303 Creative, se ocupă cu crearea unor website-uri personalizate. Lorie Smith nu a vrut să-și ofere serviciile pentru căsătoriile între persoanele gay. 

Discuția s-a concentrat pe dreptul constituțional la libertatea de exprimare în conformitate cu Primul Amendament al Constituției SUA. 

„Primul Amendament are în vedere Statele Unite ca un loc bogat și complex în care toate persoanele sunt libere să gândească și să vorbească așa cum doresc, nu așa cum cere guvernul", a notat în decizie judecătorul conservator Neil Gorsuch. 

În schimb, cei trei magistrați liberali ai Curții Supreme au fost de altă părere. Printre aceștia se numără și judecătoarea Sonia Sotomayor care a precizat: „Astăzi, Curtea, pentru prima dată în istoria sa, acordă unei întreprinderi deschise publicului dreptul constituțional de a refuza să servească membrii unei clase protejate". 

„Un fel de prejudiciu stigmatizant”

Prin emiterea acestui nou permis de discriminare într-un caz intentat de o companie care încearcă să refuze cuplurilor de același sex să se bucure pe deplin și în mod egal de serviciile sale, efectul imediat și simbolic al deciziei este de a-i marca pe homosexuali și lesbiene cu statutul de clasa a doua. În acest fel, decizia în sine provoacă un fel de prejudiciu stigmatizant, pe lângă orice prejudiciu cauzat de refuzul de acordare a serviciilor”, a mai precizat Sotomayor. 

Kelley Robinson, președintele grupului pentru drepturile civile LGBT Human Rights Campaign, a spus că hotărârea este „o fisură profund îngrijorătoare în progresul nostru și ar trebui să fie alarmantă pentru noi toți. Oamenii merită să aibă spații comerciale care să fie sigure și primitoare. Această decizie continuă să afirme cât de radicală și de nepotrivită este această instanță". 

Lorie Smith, care trăiește în orașul Littleton, este de părere că mariajul are loc doar între un bărbat și o femeie. În anul 2016, aceasta a acționat în judecată, în mod preventiv, comisia pentru drepturi civile din Colorado și alți oficiali ai statului american, fiindcă îi era frică că va fi sancționată fiindcă refuză să ofere servicii pentru căsătoriile între persoane de același sex. 

În plus, Smith și avocații săi au susținut că nu discriminează pe nimeni. 

 Liderul majorității din Senatul SUA, Chuck Schumer, a transmis într-un comunicat: „Refuzul de a oferi servicii pe baza persoanei pe care o iubește cineva este la fel de intolerant și plin de ură ca și refuzul de a oferi servicii din cauza rasei sau a religiei. Iar acesta este un bigotism pe care marea majoritate a americanilor îl consideră complet inacceptabil". 

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie