Carter Page, fost consilier al lui Trump în timpul campaniei prezidenţiale, a recunoscut că s-a întâlnit cu oficiali ruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carter Page FOTO EPA

Carter Page, consilierul de politică externă al lui Donald Trump în timpul campaniei prezidenţiale, s-a întâlnit cu oficiali ai guvernului rus în timpul unei călătorii la Moscova, în iulie 2016, scrie New York Times.

Page a minimizat importanţa întâlnirilor, într-un interviu în NY Times vineri.  „Am salutat doar câteva persoane. Asta a fost tot", a spus el. Page a adăugat că una dintre persoanele cu care s-a întâlnit era "importantă", dar nu i-a confirmat identitatea.

Page a trimis un e-mail cel puţin unui consilier în campania lui Trump descriind intuiţiile sale după discuţiile cu oficialii guvernamentali ruşi şi cu alţii, potrivit NY Times, citând o persoană apropiată anchetei.

Publicaţia  scrie că e-mailul a fost citit cu voce tare joi în timpul depunerii mărturiei cu uşile închise în Comisia de Informaţii a Camerei Reprezentanţilor, care investighează eforturile Rusiei de a înclina rezultatul alegerilor din noiembrie 2016 în favoarea lui Trump şi posibile legături între campania lui Trump şi Rusia. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete