Capacitățile nucleare ale Teheranului, punctul central al discuțiilor dintre SUA și Iran. Trump: „Vom fi implicați indirect. Nu cred că își doresc consecințele lipsei unui acord”

0
Publicat:

Statele Unite și Iranul au reluat marți, la Geneva, o nouă rundă de discuții indirecte privind programul nuclear iranian, într-un moment în care Washingtonul își consolidează prezența militară în Orientul Mijlociu, iar Teheranul se confruntă cu proteste interne de amploare. Negocierile sunt mediate de Oman, stat care a mai facilitat contacte între cele două părți în trecut, potrivit AP, Reuters, AFP și dpa, citate de DW.

Trump a avertizat că SUA sunt pregătite să recurgă inclusiv la acțiuni militare. FOTO AFP

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a anunțat pe platforma X că a sosit la Geneva „cu idei reale pentru un acord corect și echitabil”, subliniind însă că Iranul nu va accepta „supunerea în fața amenințărilor”.

De partea americană, la discuții participă trimisul special al președintelui, Steve Witkoff, și Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump. Secretarul de stat Marco Rubio, aflat luni în Europa, a declarat că Washingtonul speră să ajungă la un acord, în ciuda dificultăților evidente. „Președintele preferă întotdeauna soluțiile pașnice și negociate”, a spus Rubio.

Președintele Donald Trump a confirmat public existența discuțiilor și a subliniat că administrația sa urmărește îndeaproape evoluția lor. Deși nu participă direct, liderul de la Casa Albă spune că va avea un rol în orientarea strategiei americane.

„Vom fi implicați în aceste negocieri indirect. Sunt foarte importante și vom vedea ce se poate întâmpla. De obicei, cu ei este o negociere foarte dificilă…”, a declarat Trump, sugerând că Iranul ar putea fi interesat de un compromis.

Într-un moment de sinceritate spontană, președintele american a afirmat inițial că iranienii sunt „negociatori buni”, pentru ca apoi să își nuanțeze declarația, evitând să lase impresia că Teheranul ar avea un avantaj în discuții.

Surse apropiate discuțiilor afirmă că delegația americană a avut deja mai multe runde de consultări cu mediatorii din Oman, încercând să stabilească un cadru minimal de încredere între cele două tabere. Iranul, la rândul său, ar fi transmis că este dispus să discute despre limitarea anumitor activități nucleare, însă doar în schimbul unor garanții economice și de securitate.

Ce urmăresc Statele Unite

Administrația americană insistă ca Iranul să își limiteze programul nuclear și să garanteze că nu va dezvolta arme atomice. Donald Trump a avertizat că SUA sunt pregătite să recurgă la acțiuni militare dacă Teheranul continuă reprimarea protestelor interne.

„Nu cred că își doresc consecințele lipsei unui acord”, a declarat Trump jurnaliștilor, sugerând că Washingtonul a fost pregătit să lovească infrastructura nucleară iraniană. Președintele american a reiterat și ideea că o schimbare de regim la Teheran ar fi „cel mai bun lucru care s-ar putea întâmpla”.

SUA încearcă, de asemenea, să extindă negocierile pentru a include și arsenalul de rachete balistice al Iranului.

Ce își dorește Iranul

Teheranul insistă că programul său nuclear are scopuri exclusiv civile și energetice, deși a îmbogățit uraniu până la 60% puritate - un nivel mult peste necesarul pentru producția de energie și la un pas tehnic de materialul pentru arme nucleare.

Iranul cere ridicarea sancțiunilor economice impuse de SUA ca parte a oricărui acord. Adjunctul ministrului de externe, Majid Takht-Ravanchi, a declarat că Teheranul este dispus să facă anumite compromisuri, dar așteaptă „dovezi de sinceritate” din partea Washingtonului.

Mingea este în terenul americanilor”, a spus el într-un interviu pentru BBC.

Regimul iranian este slăbit de protestele masive izbucnite în ultimele luni, în urma cărora mii de persoane au fost ucise în timpul represiunii. Cu toate acestea, liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a respins ideea că SUA ar putea „distruge” Republica Islamică.

Negocieri într-un context militar tensionat

În paralel cu discuțiile diplomatice, Iranul a început luni exerciții militare în Strâmtoarea Ormuz, Golful Persic și Golful Oman — rute maritime prin care trece aproximativ 20% din petrolul mondial. Marți, armata iraniană a anunțat că va închide temporar strâmtoarea pentru trageri reale.

Statele Unite își întăresc la rândul lor prezența militară în regiune. Donald Trump a anunțat trimiterea portavionului USS Gerald R. Ford din Marea Caraibilor către Orientul Mijlociu, unde se află deja USS Abraham Lincoln și distrugătoare ghidate.

Țările din Golf avertizează că orice atac ar putea declanșa un nou conflict regional, într-o zonă deja destabilizată de războiul Israel - Hamas.

Un proces reluat după luni de blocaj

Prima rundă de discuții indirecte a avut loc pe 6 februarie în Oman. Negocierile au fost întrerupte în iunie, după izbucnirea unui conflict de 12 zile între Israel și Iran, în timpul căruia SUA au bombardat instalații nucleare iraniene.

Reluarea dialogului la Geneva este privită ca un pas important, chiar dacă modest, spre reducerea tensiunilor dintre cele două state.

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort