Avea ordin de protecție în SUA, dar a fost deportată. Povestea șocantă a unei tinere gay trimisă într-o țară unde homosexualitatea e ilegală
0O tânără de 21 de ani, care a fugit din Maroc pentru că era persecutată din cauza orientării sale sexuale, spune că visul american s-a transformat într-un coșmar birocratic. După aproape un an petrecut în detenție în Statele Unite și în pofida unui ordin de protecție emis de un judecător american, a fost deportată într-o țară terță unde homosexualitatea este ilegală, iar în final a ajuns din nou în Maroc – unde stă ascunsă, cu frica permanentă că va fi găsită.
În Maroc, relațiile între persoane de același sex sunt pedepsite cu până la trei ani de închisoare. Însă pentru Farah – nume schimbat pentru protecția ei – pericolul nu venea doar din lege, ci de la propria familie. Povestește că a fost bătută de rudele sale și de familia partenerei după ce relația lor a fost descoperită. A fost alungată din casă, s-a refugiat într-un alt oraș, dar, spune ea, a fost găsită și amenințată din nou.
Drumul către libertate a început cu o viză pentru Brazilia, obținută cu ajutorul unor prieteni. De acolo, timp de săptămâni, a traversat șase țări până la granița Statelor Unite, unde a cerut azil. „Am trecut prin situații îngrozitoare. Când am ajuns la frontieră, am simțit că totul a meritat”, a declarat pentru Associated Press.
Realitatea a fost însă diferită. Ajunsă în SUA la începutul lui 2025, Farah a fost plasată în detenție, mai întâi în Arizona, apoi în Louisiana. Spune că a îndurat frigul, lipsa îngrijirilor medicale și incertitudinea zilnică. Cererea de azil i-a fost respinsă, însă în august a primit un ordin de protecție din partea unui judecător american, care a decis că nu poate fi trimisă înapoi în Maroc, deoarece viața i-ar fi pusă în pericol.
Cu trei zile înainte de o audiere privind eliberarea sa, ofițeri ai serviciului de imigrație au încătușat-o și au urcat-o într-un avion. Destinația: Camerun, o țară în care nu fusese niciodată și unde homosexualitatea este, de asemenea, incriminată. A fost plasată într-un centru de detenție din capitala Yaoundé.
„M-au întrebat dacă vreau să rămân acolo. Le-am spus că nu pot să-mi risc viața într-un loc unde aș fi în continuare în pericol”, afirmă ea. În cele din urmă, a fost trimisă înapoi în Maroc.
Avocați specializați în imigrație susțin că Farah este doar unul dintre zecile de cazuri în care persoane cu ordine de protecție au fost deportate în țări terțe în timpul administrației Donald Trump. Numărul real ar putea fi mai mare.
Mai multe state africane au acceptat astfel de deportări în schimbul unor sume considerabile
Potrivit autorităților americane, acordurile cu state terțe respectă legea și asigură proceduri conforme cu Constituția SUA. Departamentul pentru Securitate Internă a transmis că, atunci când un judecător stabilește că o persoană nu are dreptul să rămână în țară, aceasta este îndepărtată. Departamentul de Stat a refuzat să comenteze detaliile înțelegerilor diplomatice.
Criticii vorbesc însă despre o „portiță legală”. Trimiterea migranților în țări unde pot fi ulterior repatriați în statele de origine ar încălca, spun ei, atât dreptul american al imigrației, cât și obligațiile internaționale privind protecția refugiaților.
Documente oficiale arată că mai multe state africane – între care Sudanul de Sud, Rwanda, Uganda sau Ghana – au acceptat astfel de deportări în schimbul unor sume considerabile. Potrivit unui raport al democraților din Comisia pentru Relații Externe a Senatului, administrația ar fi cheltuit cel puțin 40 de milioane de dolari pentru a trimite aproximativ 300 de migranți în alte țări decât cele de origine.
Astăzi, Farah trăiește din nou în Maroc, în clandestinitate. Spune că muncește, deși trăiește cu teama că va fi descoperită. A auzit oficiali americani descriind migranții drept „amenințări” și spune că eticheta o rănește.
„America a fost construită de imigranți. Nu suntem toți o amenințare”, afirmă ea. „Ceea ce mi s-a făcut este nedrept. O deportare normală ar fi fost una. Dar să pierzi tot, să treci prin atâtea și să fii trimis astfel, este crud.”
Povestea ei ridică întrebări incomode despre limitele politicilor de imigrație și despre cât de fragilă poate deveni protecția oferită de un ordin judecătoresc atunci când realitatea geopolitică și interesele statelor își spun cuvântul.