Analiză AP: Care sunt posibilele sancţiuni pe care le-ar putea aplica SUA lui Putin?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Opţiunile financiare luate în considerare pentru a-l sancţiona pe preşedintele Vladimir Putin în cazul în care Rusia invadează Ucraina variază de la cele mai radicale la cele mai personale: de la tăierea accesului Rusiei la dolari americani şi la sistemul bancar internaţional până la aplicarea de sancţiuni unei foste gimnaste olimpice despre care se spune că ar fi iubita lui Putin, scrie AP.

Statele Unite şi aliaţii europeni au promis în mod public că vor lovi Rusia financiar ca niciodată până acum dacă Putin îşi va desfăşura armata în Ucraina. Cu toate acestea, liderii au oferit puţine detalii concrete publicului, argumentând că este mai bine să-l ţină pe Putin în suspans. Iar după săptămâni de negocieri, nu este deloc clar că americanii au reuşit să obţină un consens cu europenii cu privire la ce sancţiuni vor fi impuse şi ce le-ar putea declanşa.

Excluderea din SWIFT

Pentru SUA şi aliaţii săi europeni, excluderea Rusiei din sistemul financiar SWIFT, care transferă bani de la o bancă la alta în întreaga lume, ar fi una dintre cele mai dure măsuri financiare pe care le-ar putea aplica, afectând economia Rusiei imediat şi pe termen lung. Această măsură ar putea lăsa Rusia fără majoritatea tranzacţiilor financiare internaţionale, inclusiv profiturile internaţionale din producţia de petrol şi gaze, care reprezintă peste 40% din veniturile ţării.

Aliaţii de pe ambele maluri ale Atlanticului au luat în considerare opţiunea SWIFT şi în 2014, când Rusia a invadat şi anexat Crimeea şi a sprijinit forţele separatiste din estul Ucrainei. Rusia a declarat atunci că excluderea sa din SWIFT ar fi echivalentă cu o declaraţie de război. Aliaţii, criticaţi ulterior pentru că au avut un răspuns prea slab la agresiunea Rusiei din 2014, au renunţat la această idee. De atunci, Rusia a încercat să îşi dezvolte propriul sistem de transfer financiar, fără prea mult succes. Statele Unite au mai reuşit înainte să dea afară din sistemul SWIFT o ţară: Iranul, din cauza programului său nuclear.

Însă excluderea Rusiei din SWIFT ar afecta şi alte economii, inclusiv pe cele ale SUA şi ale aliatului cheie, Germania. Legislatorii americani au declarat săptămâna trecută că administraţia Biden încă analizează cât de grav ar fi acest impact. Ministrul de externe al Germaniei,  Annalena Baerbock, şi-a exprimat îndoielile cu privire la excluderea Rusiei din SWIFT. 

„Cel mai dur băţ nu va fi întotdeauna, în cele din urmă, cea mai inteligentă sabie", a declarat Baerbock.

Blocarea accesului la dolarul american

Statele Unite deţin deja una dintre cele mai puternice arme financiare pe care le pot folosi împotriva lui Putin dacă acesta invadează Ucraina:  blocarea accesului Rusiei la dolarul american. Dolarii încă domină în tranzacţiile financiare din întreaga lume, cu miliarde de dolari în joc zilnic. Tranzacţiile în dolari americani sunt compensate în cele din urmă prin intermediul Rezervei Federale sau prin intermediul instituţiilor financiare americane. În mod crucial pentru Putin, acest lucru înseamnă că băncile străine trebuie să poată accesa sistemul financiar american pentru a deconta tranzacţiile în dolar, mai notează AP.

Capacitatea de a bloca acest acces oferă Statelor Unite posibilitatea de a provoca dificultăţi financiare mult dincolo de graniţele sale. Anterior, SUA au suspendat instituţiile financiare de la compensarea în dolari pentru presupusa încălcare a sancţiunilor împotriva Iranului, Sudanului şi altor ţări.

Biden a indicat reporterilor că tăierea capacităţii Rusiei şi a ruşilor de a tranzacţiona în dolari este una dintre opţiunile pe care SUA le studiază. Spre deosebire de opţiunea SWIFT şi de celelalte măsuri financiare, aceasta este una pe care SUA ar putea să o realizeze singură. Mulţi ruşi şi companii ruseşti ar fi împiedicaţi să efectueze chiar şi cele mai de rutină tranzacţii, cum ar fi plata salariilor sau cumpărarea de lucruri, deoarece nu ar avea acces la sistemul bancar american.

Controale la exporturi

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a confirmat că SUA ia în considerare impunerea unor controale la export, ceea ce ar putea împiedica Rusia să aibă acces la tehnologia de vârf implicată în  zborul avioanelor de război şi al avioanelor de pasageri precum şi la alte programe şi echipamente electronice avansate care fac ca lumea modernă să funcţioneze. Acest lucru ar putea include adăugarea Rusiei pe lista ţărilor cu cel mai restrictiv control la exportul din SUA, alături de Cuba, Iran, Coreea de Nord şi Siria, au declarat oficialii. În acest mod, abilitatea Rusiei de a obţine circuite integrate şi produse care conţin circuite integrate ar fi sever restricţionată, din cauza dominaţiei globale a software-ului, tehnologiei şi echipamentelor americane. La fel ca unele dintre celelalte sancţiuni avute în vedere, restricţiile americane la export ar risca să motiveze întreprinderile din Rusia să caute alternative în alte ţări, inclusiv în China.

Pieţele de obligaţiuni

Administraţia Biden a limitat capacitatea Rusiei de a împrumuta bani prin interzicerea instituţiilor financiare americane de a cumpăra obligaţiuni guvernamentale ruseşti direct de la instituţiile de stat anul trecut. Dar sancţiunile nu au vizat piaţa secundară, lăsând acest lucru ca un posibil pas următor.

Conducta Nord Stream 2

Republicanii şi democraţii din Congres au luptat ani de zile împotriva noii conducte de gaze naturale Nord Stream 2 a Rusiei către Germania, argumentând că aceasta ar ajuta Rusia să îşi folosească controlul asupra aprovizionării cu gaze ca pârghie pentru a-şi atinge obiectivele politice în Europa. Proiecte de lege rivale în Congres ar urma să sancţioneze operatorii conductei. Republicanii vor să impună sancţiunile imediat, iar democraţii doar în eventualitatea în care Rusia invadează Ucraina. Anterior, administraţia Biden s-a abţinut de la acest nivel de sancţiuni, pentru a evita să se pună împotriva Germaniei. Totuşi, oficialii germani spun că blocarea funcţionării gazoductului ar fi „pe masă” dacă ar avea loc o invazie,  dar nu au mers mai departe de atât în mod public.

Vânătoarea de apropiaţi, oligarhi şi iubite

Una dintre cele mai utilizate tactici ale SUA este sancţionarea cercurilor apropiate ale liderilor, a familiilor acestora şi a cercurilor militare şi civile. Putin, prietenii şi familia sa s-ar putea confrunta şi ei cu această măsură, împreună cu puternicii oligarhi din mediul de afaceri al Rusiei şi cu băncile sale. Această măsură ar viza şi o femeie despre care se spune că ar fi interesul romantic al lui Putin, Alina Kabaeva, care a câştigat aurul olimpic în 2004 la gimnastică ritmică.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie