Un avion militar rus s-a prăbușit în apropiere de Crimeea. Toate cele 29 de persoane aflate la bord au murit
0Un avion de transport militar rusesc s-a prăbuşit marţi, 31 martie, după ce a survolat Peninsula Crimeea anexată, omorând toate cele 29 de persoane aflate la bord, a informat agenţia rusă de presă TASS.
Avion An-26/FOTO: Wikipedia
Contactul cu aparatul, un avion An-26, a fost pierdut luni în jurul orei 18:00 ora Moscovei (15:00 GMT), iar anchetatorii Ministerului Apărării lucrează la locul accidentului, potrivit aceleiaşi surse, scrie Agerpres.
Dintre cele 29 de persoane decedate se numără 23 de pasageri şi şase membri ai echipajului, potrivit ministerului.
Nu au fost găsite semne de impact extern pe epava aeronavei, potrivit aceleiaşi surse, care a afirmat că principala ipoteză în acest moment este o defecţiune tehnică.