SUA denunță ultima decizie anunțată de un tribunal din Rusia în cazul jurnalistului Evan Gershkovich, acuzat de spionaj

0
Publicat:

Un tribunal din Moscova a respins joi cererea de eliberare a jurnalistului american Evan Gershkovich, confirmând prelungirea până la 30 august a arestului preventiv al acestuia pentru acuzaţii de spionaj pe care el le respinge, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Evan Gershkovich FOTO EPA-EFE

După o audiere cu uşile închise, un judecător al Tribunalului Municipal din Moscova a decis „să nu accepte” apelul lui Evan Gershkovich împotriva încarcerării sale.

Înainte de începerea şedinţei de joi, reporterul „Wall Street Journal” a apărut în faţa presei în cuşca de sticlă rezervată deţinuţilor, îmbrăcat în blugi şi cu un tricou negru.

„Am fost extrem de dezamăgiţi de respingerea apelului său”, a reacționat jurnaliştilor ambasadoarea SUA în Rusia, Lynne Tracy.

Potrivit lui Tracy, autoritățile ruse au respins cele trei cereri consulare trimise pentru vizitarea lui Evan Gershkovich în închisoare.

„Cu toate acestea, astăzi, în sala de judecată, Evan a continuat să arate o forţă remarcabilă şi rezistenţă în aceste circumstanţe foarte dificile”, a declarat ambasadoarea americană.

Părinţii jurnalistului, Mihail Gershkovich şi Ella Milman, au fost prezenţi la audiere, dar s-au abţinut de la orice comentariu pentru presă, la fel ca şi avocaţii reporterului, notează AFP.

Evan Gershkovich, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat la Ekaterinburg la sfârşitul lunii martie în timp ce realiza un reportaj despre războiul din Ucraina.

Kremlinul susţine că jurnalistul a fost reţinut „în flagrant delict” de spionaj, fără a furniza însă nicio dovadă. Dosarul lui Gershkovich este clasificat.

Evan Gershkovich, angajatorul său, „Wall Street Journal”, şi autorităţile americane resping categoric acuzația de spionaj, pasibilă cu 20 de ani de închisoare în Rusia.

„Acuzaţiile împotriva lui sunt fără fundament, este un jurnalist nevinovat”, a declarat joi ambasadoarea Lynne Tracy.

Evan Gershkovich, care a lucrat anterior în calitate de corespondent pentru AFP la Moscova, este primul jurnalist străin arestat în Rusia pentru spionaj de la destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?