Rusia pregătește o provocare sângeroasă sub steag fals pentru a sabota negocierile de pace, avertizează Serviciul de Informații Externe al Ucrainei

0
Publicat:

Kremlinul își intensifică eforturile de a compromite orice tentativă de negociere privind încetarea războiului din Ucraina, iar următorul pas ar putea fi o provocare de amploare, soldată cu victime umane. Avertismentul vine din partea Serviciului de Informații Externe al Ucrainei (SZR), care indică inclusiv un interval de timp probabil pentru punerea în aplicare a acestui scenariu.

Moscova ar pregati un atac sub steag fals/FOTO:X

Potrivit SIE, după încercarea de a acuza Ucraina de un presupus atac asupra reședinței lui Vladimir Putin de la Valdai, Moscova pregătește o escaladare periculoasă, menită să deturneze procesul de pace și să justifice noi acțiuni agresive.

„După așa-numitul «atac asupra reședinței lui Putin», observăm distribuirea de către Kremlin a unor noi pretexte informaționale fabricate, cu scopul de a pregăti opinia publică internă și internațională pentru o escaladare ulterioară. Cu un grad ridicat de probabilitate, anticipăm trecerea de la manipulare informațională la o provocare armată pusă în scenă de serviciile speciale ruse, cu pierderi umane semnificative”, se arată în comunicatul SZR.

Serviciile ucrainene susțin că provocarea ar putea avea loc în ajunul sau chiar în timpul sărbătoririi Crăciunului pe stil vechi, celebrat pe 7 ianuarie. Ca posibil loc al incidentului este indicat un lăcaș de cult sau un alt obiectiv cu puternică valoare simbolică pentru Federația Rusă. Nu este exclus ca scenariul să fie pus în aplicare pe teritoriile ucrainene ocupate de armata rusă.

Pentru a construi dovezi false care să indice o presupusă implicare a Ucrainei, Moscova ar intenționa să folosească fragmente de drone de atac de producție occidentală, aduse din zona liniei frontului.

„Exploatarea fricii și comiterea de acte teroriste cu victime civile sub «steag fals» corespund pe deplin modului de operare al serviciilor speciale ruse”, subliniază SZR.

Reprezentanții serviciilor de informații amintesc că regimul de la Kremlin a recurs în mod repetat la astfel de tactici pe teritoriul propriu, iar în prezent exportă acest model în afara granițelor Rusiei – fapt confirmat, potrivit SIE, de declarațiile publice ale înalților oficiali ruși.

În acest context, autoritățile ucrainene fac apel la mass-media internațională să trateze cu maximă prudență materialele provenite din surse rusești.

„Solicităm presei să pună sub semnul întrebării și să verifice riguros informațiile publicate de Kremlin și să nu contribuie la răspândirea falsurilor rusești”, se mai arată în mesajul SZR.

Avertismentul vine după ce șeful serviciului rus de informații militare (GRU) a convocat un reprezentant al atașatului militar al Ambasadei SUA, căruia i-a prezentat ceea ce Moscova susține că ar fi fragmente ale unei drone ucrainene, menite să „demonstreze” o tentativă de atac asupra reședinței președintelui rus.

Inițial, președintele american Donald Trump a părut să acorde credit versiunii ruse, declarând jurnaliștilor că Putin l-ar fi informat despre incident și că acesta ar fi fost „foarte furios”.

La doar o zi distanță, însă, poziția liderului de la Casa Albă a devenit vizibil mai rezervată, Trump distribuind pe rețelele sociale un editorial din New York Post în care Rusia era acuzată direct de blocarea păcii în Ucraina.

Kievul respinge categoric orice implicare într-un astfel de atac și califică acuzațiile drept parte a unei campanii de dezinformare rusești, menită să tensioneze relațiile dintre Ucraina și Statele Unite, la scurt timp după întâlnirea dintre Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești