Video Rusia a predat SUA presupuse dovezi ale atacului ucrainean asupra reședinței lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șeful Direcției Principale de Informații a Rusiei, Igor Kostiukov a înmânat reprezentanților americani presupuse dovezi ale atacului asupra reședinței președintelui Vladimir Putin, potrivit Ministerului rus al Apărării.

Amiralul Igor Kostîukov (dreapta), predând controlerul UAV-ului atașatului militar american

Înaltul comandant militar rus a înmânat joi unui ataşat militar american ceea ce a afirmat că este o parte a unei drone ucrainene, conţinând date care ar dovedi că armata ucraineană a vizat în această săptămână una din reşedinţele prezidenţiale ale lui Putin, relatează Reuters.

Luni, autoritățile de la Moscova au acuzat Ucraina că ar fi lansat un atac asupra reședinței din regiunea Novgorod, în nordul Rusiei, cu 91 de drone de atac cu rază lungă. În urma incidentului, Rusia a declarat că își va revizui poziția în negocierile cu Statele Unite privind încheierea războiului din Ucraina.

Ucraina și aliații occidentali au contestat ferm această versiune, catalogând-o drept nefondată.

Un videoclip publicat pe canalul Telegram al Ministerului Apărării rus îl arată pe amiralul Igor Kostyukov, șeful Direcției principale a Statului Major General al Forțelor Armate ale Rusiei, predând atașatului american ceea ce a descris drept mecanismul de control al dronei, găsit printre fragmentele doborâte.

„În cazul unora dintre aceste drone, sistemele de navigație erau bine conservate și complet operaționale”, a declarat șeful GRU.

„Decriptarea memoriei dispozitivului de navigație, realizată de serviciile secrete ruse, confirmă fără echivoc că ținta atacului a fost complexul de clădiri al reședinței prezidențiale din Novgorod”, a declarat Kostyukov, adăugând că această demonstrație „ar trebui să clarifice situația și să stabilească adevărul”.


Controlorul dronei ucrainene care ar fi vizat reședința lui Putin. Foto Ministerul rus al Apărării

Anterior, Ministerul Apărării rus anunțase că vor transmite oficial concluziile către autoritățile americane.

Totuși, potrivit Wall Street Journal, oficialii americani în domeniul securității au declarat că nu există indicii că Ucraina ar fi vizat-o pe Putin sau reședințele sale în cadrul atacului cu drone, informație care nu a putut fi verificată imediat de Reuters.

Președintele SUA, Donald Trump, inițial părea să susțină acuzația Rusiei, afirmând că Putin era „foarte supărat” cu privire la incident. Ulterior, însă, Trump a manifestat un ton mai sceptic, distribuind pe rețelele de socializare un editorial care critica Rusia pentru blocarea procesului de pace în Ucraina.

Ucraina a negat implicarea în atac și a catalogat acuzațiile drept o campanie de dezinformare rusească, menită să creeze tensiuni între Kiev și Washington, după întâlnirea de weekend dintre Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Atacul, considerat implauzibil de experți

Afirmațiile Rusiei conform cărora Ucraina ar fi încercat să atace cu drone o reședință folosită de președintele Vladimir Putin au fost respinse de un expert militar de top ca fiind implauzibile și improbabile din punct de vedere tactic.

Cameron Chell, CEO și cofondator al Draganfly, un producător care furnizează drone Departamentului Apărării al SUA și armatelor aliate, inclusiv Ucrainei, a declarat că afirmațiile Rusiei nu sunt credibile.

„Ceea ce face lucrurile caracteristice pentru Ucraina este faptul că sunt întotdeauna incredibil de inteligenți în ceea ce privește modul în care folosesc dronele”, a declarat acesta pentru Fox News Digital.

„Sunt inteligenți din perspectiva costurilor -să-i spunem o perspectivă a eficienței- dar și foarte inteligenți în tacticile lor”, a adăugat el.

„Îmi este dificil să înțeleg de ce acest atac cu drone ar fi avut loc chiar asupra reședinței lui Putin sau că a fost ceva orchestrat de Ucraina din mai multe motive. Pe baza descrierii presupusului atac, dronele nu ar fi fost lansate de la o distanță foarte mare. Asta ar fi însemnat ocolirea a până la 1000 km de sisteme de apărare aeriană și apoi, probabil, atacarea uneia dintre cele mai puternic fortificate rețele de apărare aeriană din jurul reședinței lui Putin, Valdai. Analiza cost-beneficiu, ca să nu mai vorbim de analiza politică, nu are sens”.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunțat luni seară că 91 de drone ar fi fost interceptate în timp ce se îndreptau spre reședința lui Putin de pe malul lacului Valdai.

Declarația a părut să contrazică bilanțurile anterioare ale Ministerului Apărării, care anunțau că 89 de drone au fost doborâte în opt regiuni, inclusiv 18 deasupra Novgorodului, adăugând ulterior alte 23.

Abia după ce Lavrov a ieșit cu o declarație, ministerul apărării a susținut că 49 de drone interceptate deasupra Briansk, la aproape 480 de kilometri distanță, vizau și Valdai.

Chell a spus că povestea pur și simplu nu se leagă. „A ataca reședința lui Putin în modul descris ar necesita tactici mult mai sofisticate decât simpla trimitere de drone cu rază lungă de acțiune, relativ lente”, a subliniat expertul.

Expertul a atras atenția și că aceasta a fost o operațiune nocturnă și, prin urmare, exclude în general navigarea vizuală precisă.

„Întrucât descrierea atacului nu se pretează nici la utilizarea comunicațiilor prin fibră optică, care necesită un punct de lansare relativ apropiat, probabil că aceste drone se bazau pe navigația GPS”, a explicat el.

„Acest lucru ar fi fost ușor de dejucat în această zonă, iar ucrainenii ar fi știut acest lucru”, a spus Chell.

Zelenski a numit luni afirmația o invenție de la început până la sfârșit, acuzând Moscova că pune bazele pentru atacuri proprii asupra Kievului.

Lavrov a avertizat asupra unor represalii militare, dar și diplomatice.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare