Putin și-ar fi însușit un inel de Super Bowl de la proprietarul unei echipe de fotbal american. „Pot să omor pe cineva cu el”, ar fi spus liderul rus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarul echipei de fotbal american New England Patriots, Robert Kraft, a afirmat că Vladimir Putin i-a furat unul dintre inelele de la Super Bowl fără să-i ceară voie, după ce a făcut un comentariu înfiorător. Nu este limpede dacă incidentul nu a fost de fapt o neînțelegere.

Proprietarul unei echipe de fotbal american FOTO EPA-EFE

În anul 2005, Robert Kraft s-a întâlnit cu președintele rus, după victoria echipei sale în fața echipei Philadelphia Eagles la Super Bowl XXXIX.

Am scos inelul și i l-am arătat lui Putin. L-a pus pe degetul lui și a zis: Pot să omor pe cineva cu inelul ăsta. Am întins mâna și el l-a pus în buzunar, iar trei tipi de la KGB l-au înconjurat și au ieșit", a rememorat patronul lui Patriots momentul, potrivit DailyStar.

În ciuda faptului că își dorea inelul înapoi, Kraft spune că personalul Casei Albe i-a spus să nu riște să declanșeze al treilea război mondial pentru o bijuterie. Potrivit statisticilor, un astfel de inel ar putea valora până la cinci milioane de dolari.

„Aveam o legătură emoțională cu inelul, are numele meu pe el. Nu vreau să îl văd pe eBay. A fost o pauză la celălalt capăt al firului, iar vocea a repetat: Ar fi în interesul relațiilor SUA-Rusia dacă ai dori să oferi inelul cadou”, a povestit el.

Fostul purtător de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a insistat: „Stăteam la 20 de centimetri de el și de Putin și am văzut și auzit cum domnul Kraft i-a oferit cadou acest inel”.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani