Oficial, filmul „Barbie” nu e difuzat în Rusia. Neoficial, rușii stau la coadă pentru a-l vedea

0
Publicat:

Filmul „Barbie” a avut premiera mondială pe 21 iulie, însă după ce Rusia a lansat „operațiunea militară specială” în Ucraina marile studiouri de la Hollywood au decis ca producțiile lor să nu mai fie difuzate în această țară. Totuși, conform unui reportaj BBC, într-un centru comercial din Moscova, rușii așteaptă la rând pentru a-și lua bilete la filmul care a făcut furori în întreaga lume.

„Barbie” a avut premiera mondială pe 21 iulie. Foto: Arhivă

În apropierea zonei destinate alimentelor a fost amplasată o casă roz uriașă, iar în interiorul acesteia se aflau: piese de mobilier roz, floricele de porumb roz și celebrele personaje Barbie și Ken din carton.   

La cinema lucrurile se desfășoară în secret. Fiind întrebat de reporterul BBC ce film a venit să vadă, un spectator susține că a ales de această dată un film rusesc de 15 minute, apoi zâmbește. 

Încercând să evite eventualele probleme legate de licență, unele cinematografe din Rusia au vândut bilete la scurtmetraje rusești și au rulat în avanpremieră filmul Barbie

Ministerul rus al Culturii nu este deloc încântat. În luna care tocmai a trecut, forul a transmis că filmul Barbie „nu este în concordanță cu scopurile și obiectivele stabilite de președintele nostru pentru păstrarea și consolidarea valorilor morale și spirituale tradiționale rusești". 

„Ca o păpușă Barbie”

Însă, nu de aceeași părere sunt și rușii. Cei cu care a vorbit reporterul BBC s-au arătat încântați că cinematografele rusești proiectează filmul Barbie. 

Oamenii ar trebui să aibă dreptul de a alege ce vor să vadă", susține Karina. „Cred că este bine că cinematografele rusești sunt capabile să proiecteze aceste filme pentru noi”, a mai adăugat ea. 

Este vorba de a fi deschis la cultura altora", a declarat Alyona. „Chiar dacă nu ești de acord cu principiile altora, este minunat să te uiți la ele”, a mai spus ea. 

Totuși, Maria Butina, membră a Dumei de Stat, este convinsă că nu este nimic deosebit la Barbie: nici la păpușa, nici la film. 

Am o problemă cu Barbie din punct de vedere fizic", a declarat Butina ea. „Unele fete - mai ales în adolescență - încearcă să fie ca o păpușă Barbie”, susține ea. 

Butina a recunoscut că filmul nu a fost autorizat pentru a fi rulat în cinematografele din Rusia. 

Nu încălcați legea. Este oare o întrebare pentru cinematografele noastre? Categoric. Am înaintat mai multe cereri către cinematografe întrebând pe ce bază proiectează filmul", spune ea. 

„Rusia salvează Ucraina"  

Vorbiți despre importanța respectării legii", i-a spus reporterul BBC acesteia, „dar Rusia a invadat Ucraina. Organizația Națiunilor Unite spune că a fost o încălcare flagrantă a dreptului internațional”, a mai continuat el. 

Rusia salvează Ucraina", a replicat ea, „și salvează Donbasul", a mai precizat Maria Butina. 

Această declarație o puteți auzi frecvent la cei aflați la putere în Rusia. Ei susțin că SUA, NATO și Occidentul se folosesc de Ucraina pentru a purta un război împotriva Rusiei. Este o realitate alternativă menită să îi facă pe ruși să-și susțină țara. 

Având în vedere conflictul din ce în ce mai mare cu Europa și SUA, autoritățile ruse par determinate să îi întoarcă pe ruși împotriva Occidentului. Din zori și până în noapte, televiziunea rusă de stat transmite telespectatorilor că liderii occidentali vor să distrugă Rusia. În noul manual de istorie pentru liceenii ruși se pretinde că obiectivul Occidentului este „să desființeze Rusia și să preia controlul asupra resurselor sale naturale". 

Totodată, în acest manual mai este precizat și faptul că „în anii 1990, în locul valorilor noastre culturale tradiționale, precum binele, dreptatea, colectivismul, caritatea și sacrificiul de sine, sub influența propagandei occidentale, a fost impus Rusiei un sentiment de individualism, împreună cu ideea că oamenii nu poartă nicio responsabilitate pentru societate". 

În plus, liceenii ruși de clasa a XI-a sunt încurajați să „înmulțească gloria și puterea Patriei". 

„Vom zdrobi inamicul!”

Aflându-se la multiplexul din Moscova, reporterul BBC a dat peste mai multe persoane care se arătau deschise să experimenteze cultura occidentală. Astfel, acesta a decis să se îndrepte și către alte zone ale Rusiei pentru a vedea dacă și ceilalți sunt la fel de deschiși. 

În orașul Shchekino, situat la peste 220 de kilometri de Moscova, avea loc un concert. Pe scenă erau patru militari ruși, care purtau uniforme militare, și care cântau din toată inima despre patriotism și invincibilitatea Rusiei. 

Una dintre piese era despre războiul pe care Rusia îl poartă în Ucraina. 

Vom sluji Patria și vom zdrobi inamicul!", cântau ei. 

La acest spectacol erau prezenți tineri și bătrâni, inclusiv elevi și cadeți, care fluturau steagurile rusești care le fuseseră înmânate. În timp ce militarii și cântau repertoriul patriotic, un videoclip era proiectat pe ecranul din spatele lor. Nu era nici urmă de Barbie sau Ken. Erau imagini cu tancuri rusești, soldați și, la un moment dat, cu președintele Vladimir Putin. 

În acest moment este important să facem filme patriotice rusești pentru a ridica moralul", a afirmat Andrei. „Și trebuie să renunțăm la obiceiurile occidentale din viața noastră. Cum putem face asta? Prin film. Cinematograful poate influența masele", susțin el. 

În filmele occidentale se vorbește mult despre orientarea sexuală. Noi nu susținem acest lucru", a declarat Ekaterina. „Cinematografia rusă este despre valorile familiei, dragoste și prietenie", a mai adăugat ea. 

Arta este pentru toată lumea. Nu contează de unde ești", a declarat Diana. „Și nu ar trebui să ne limităm la arta unei singure națiuni. Pentru a deveni o persoană mai cultă, mai sociabilă și mai interesantă, trebuie să te uiți la filme și să citești cărți și din alte țări”, a mai continuat ea. 

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat