Medvedev compară atacul cu racheta „Oreşnik” asupra Ucrainei cu „o injecție cu haloperidol” pentru „psihopaţii periculoşi”

0
Publicat:

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a declarat vineri că atacul nocturn cu racheta „Oreşnik” asupra Ucrainei este un exemplu al modului în care ar trebui acţionat împotriva „psihopaţilor periculoşi”, comparând lovitura cu administrarea unei injecţii cu haloperidol, un medicament folosit în afecţiuni psihice. Declaraţiile au fost făcute într-o postare pe canalul său de Telegram.

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev FOTO: EPA EFE

Medvedev a susţinut că „relaţiile internaţionale s-au transformat de la începutul anului într-un adevărat haos” şi că Rusia „trebuie să se comporte în consecinţă: sunt prea mulţi violenţi în jur”.

„Înţelegând că astfel de bolnavi nu se calmează niciodată cu sfaturile psihiatriilor binevoitori, rămân doar infirmierii cu pumnii mari şi cu faţa impasibilă. Pentru că psihopaţii periculoşi au nevoie fie de cămaşă de forţă, fie de o injecţie salvatoare cu haloperidol (un neuroleptic folosit în tulburări însoţite de agitaţie psihomotorie – n.r.). Cum s-a întâmplat în această noapte în vestul Ucrainei banderoiste”, a scris adjunctul şefului Consiliului de Securitate al Rusiei, citat de News.ro.

A doua folosire a rachetei Oreşnik

Rusia a lansat în cursul nopţii o rachetă hipersonică puternică asupra unei ţinte din Ucraina, în apropierea frontierei cu Polonia, stat membru NATO. Aliaţii europeni ai Kievului au descris vineri atacul drept o încercare de intimidare, menită să-i descurajeze să mai sprijine Ucraina.

A fost doar a doua oară când Moscova a folosit racheta Oreşnik în războiul din Ucraina, într-o noapte de atacuri aeriene care, potrivit autorităţilor ucrainene, au ucis patru persoane la Kiev, au întrerupt alimentarea cu energie electrică în capitală şi au avariat Ambasada Qatarului.

Oreşnik este o rachetă balistică cu rază medie de acţiune (IRBM), concepută pentru a proiecta puterea Rusiei în toată Europa şi despre care Moscova afirmă că este imposibil de interceptat. Racheta poate transporta focoase nucleare, deşi nu există indicii că ar fi făcut acest lucru în acest atac. Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat că se pare că racheta avea la bord focoase „fictive”, inerte.

Analiştii consideră că lovitura a avut drept scop intimidarea Ucrainei într-un moment sensibil al negocierilor pentru încheierea războiului. Atacul a venit după o săptămână dificilă pentru Rusia, marcată inclusiv de capturarea de către SUA a preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, un aliat apropiat al lui Vladimir Putin.

Moscova susţine că a lansat racheta Oreşnik ca răspuns la ceea ce numeşte o tentativă de atac cu drone asupra uneia dintre reşedinţele lui Putin, luna trecută, acuzaţie negată de Ucraina. Statele Unite au declarat, la rândul lor, că un astfel de incident nu a avut loc.

„Să fie capturat Merz!”

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, în 2022, Dmitri Medvedev, considerat cândva în Occident un reformist, şi-a înăsprit constant retorica, devenind una dintre cele mai vocale şi radicale voci de la Kremlin.

Într-un interviu acordat duminică agenţiei TASS, Medvedev, un apropiat al lui Vladimir Putin, a afirmat că Statele Unite ar fi „creat un precedent” prin intervenţia lor militară în Venezuela şi le-a sugerat sarcastic americanilor să repete manevra în Europa, capturându-l, de pildă, pe cancelarul german Friedrich Merz, pe care îl califică drept un „neonazist”. Declaraţia a venit la o zi după ce Rusia a suferit o lovitură de imagine, prin capturarea de către SUA a navei Marinera din aşa-numita „flotă-fantomă” rusă.

Potrivit lui Medvedev, un astfel de scenariu „nu este lipsit de realism” şi ar reprezenta o „excelentă întorsătură în această serie de capă şi spadă”. Fostul preşedinte rus (2008-2012) şi prim-ministru (2018-2020) a adăugat că liderul german „nu va fi regretat”.

El a mers şi mai departe, susţinând că Statele Unite ar putea decide să nu se oprească la Friedrich Merz şi să-l „elimine” şi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

În Germania, guvernul federal a condamnat „cu cea mai mare fermitate” aceste declaraţii. Purtătorul de cuvânt al guvernului, Sebastian Hille, a precizat că Friedrich Merz este „bine protejat şi în siguranţă”.

De la începutul mandatului său, cancelarul german s-a poziţionat ca unul dintre principalii susţinători europeni ai Ucrainei, alături de lideri precum Keir Starmer şi Emmanuel Macron, ajungând, potrivit observatorilor, noul inamic public numărul unu al Kremlinului.

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!