Dolarii înlocuiesc diplomația în discuțiile dintre Statele Unite și Rusia?

Cei care mai speră într-o soluție solidă, durabilă și coerentă din punct de vedere geopolitic pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei ar trebui, poate, să își revizuiască optimismul. Sau măcar premisele.

În spatele reluării dialogului dintre Washington și Moscova nu pare să se afle, în primul rând, calcule strategice sau preocupări legate de securitate, ci o agendă mult mai pragmatică: cea comercială. Iar această schimbare de accent nu este lipsită de riscuri, susține Charles Hecker, cercetător asociat la Royal United Services Institute.

Primul risc este unul de fond. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei nu s-a născut dintr-o rivalitate economică. Nu este un conflict pentru piețe, cote de export sau conducte. A vorbi despre investiții și oportunități de afaceri în timp ce tancurile rămân pe teren înseamnă a ocoli miezul problemei. Al doilea risc ține de o ipoteză veche, care a mai fost testată și a eșuat: aceea că relațiile comerciale solide pot genera, în timp, relații politice mai bune. Ultimii treizeci de ani de relații dintre Occident și Rusia arată contrariul.

Încă din primele zile ale celui de-al doilea mandat, Donald Trump a lăsat să se înțeleagă că politica externă americană față de Rusia va urmări o „normalizare”. Convorbirile telefonice cu Vladimir Putin au fost reluate, iar diplomații de rang înalt ai celor două țări s-au întâlnit la Riyadh, în Saudi Arabia.

În paralel cu oficialii politici, la masa discuțiilor a apărut și Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran rus, un mesager constant al ideii că firmele americane au lăsat „miliarde de dolari pe masă” atunci când au părăsit Rusia după invazia pe scară largă din 2022. Mesajul a fost limpede: ușa nu este închisă, iar oportunitățile așteaptă să fie redeschise.

În 2025, simpla sugestie a unei apropieri între Washington și Moscova a stârnit agitație în mediul de afaceri american. Posibilitatea relaxării sancțiunilor și a revenirii pe piața rusă a pus în mișcare avocați, bancheri, consultanți și executivi. Pentru unii, pacea părea să promită nu doar stabilitate, ci și profit.

Totuși, la început, dimensiunea comercială părea secundară. Negocierile erau conduse de șefi ai diplomației, nu de oameni de afaceri. Chiar și așa, ideea a prins rădăcini: dacă se ajunge la o înțelegere, aceasta ar putea deschide drumul către un nou „boom” economic.

Summitul din august 2025 dintre Trump și Putin, organizat în Alaska, nu a produs rezultate concrete. Prânzul festiv pregătit pentru cei doi lideri a rămas, simbolic, neatins. Dar în marja întâlnirii s-a discutat și despre energie. Au apărut informații potrivit cărora Moscova ar fi pregătit terenul legal pentru revenirea companiei ExxonMobil în proiectul petrolier Sakhalin-1. Ulterior, compania a negat că ar avea astfel de planuri.

Diplomații clasici au făcut un pas în spate

Între timp, arhitectura discuțiilor s-a schimbat vizibil. Diplomații clasici au făcut un pas în spate. În prim-plan au apărut figuri cu profil economic, precum Steve Witkoff și Jared Kushner. Costume în loc de serviete diplomatice. Contracte în loc de comunicate.

Și Kirill Dmitriev rămâne o prezență activă, promovând public idei ambițioase de cooperare economică – de la investiții comune până la proiecte de infrastructură spectaculoase, precum un tunel sub Strâmtoarea Bering. Tonul este mai degrabă antreprenorial decât diplomatic.

Această mutație de accent ridică semne de întrebare serioase privind șansele unei păci durabile. Motivațiile Kremlinului pentru continuarea războiului sunt în primul rând teritoriale, politice și militare, alimentate de o viziune naționalistă și hegemonică. Acordurile energetice sau proiectele de infrastructură nu pot substitui ambițiile geopolitice.

De cealaltă parte, pentru cercul apropiat al lui Trump, logica pare inversă: proprietatea privată și capitalul sunt priorități evidente. Ucraina și soarta ucrainenilor riscă să coboare pe lista urgențelor.

Statele Unite ar discuta cu Rusia despre construirea unui centru de date pe bază de energie nucleară și a unui tunel sub Strâmtoarea Bering

Înainte de întâlnirea de anul trecut din Alaska, Rusia a pregătit ceea ce a descris ca fiind „cea mai mare înțelegere” din domeniul economic pentru președintele SUA, în valoare de 12 trilioane de dolari, în schimbul ridicării sancțiunilor, potrivit The Economist .

După cum scrie The Economist, promisiunile de îmbogățire au fost mult timp în centrul strategiei liderului rus Vladimir Putin.

Potrivit publicației, înainte de întâlnirea lui Putin cu președintele american Donald Trump din august, a fost pregătit un memoriu pentru Consiliul de Securitate Națională al Rusiei, în care se explica cum să i se vândă lui Trump „cea mai mare înțelegere”.

Din aprilie anul trecut, Kirill Dmitriev, care conduce fondul suveran de investiții al Rusiei, s-a întâlnit de cel puțin nouă ori cu Steve Witkoff, trimisul special al lui Trump.

Persoane apropiate familiei Trump au discutat, de asemenea, despre achiziționarea de participații la active energetice rusești.

În plus, partea americană discută cu Rusia despre posibile tranzacții cu metale rare, petrol și gaze în Arctica, posibilitatea realizării unui centru de date cu energie nucleară, unui tunel sub strâmtoarea Bering și restituirea activelor de 5 miliarde de dolari ale Exxon Mobil.

Conform relatărilor din presă, pachetul total a fost evaluat la 12 trilioane de dolari în schimbul relaxării sancțiunilor împotriva Rusiei.

Cu toate acestea, The Economist notează că majoritatea propunerilor au avut ca scop atragerea interesului lui Trump, în timp ce beneficiile economice reale ar fi mult mai mici.

Chiar și conform celor mai optimiste previziuni, venitul anual real al firmelor americane nu ar fi depășit 340 de miliarde de dolari – doar o fracțiune din trilioanele promise.

Publicația subliniază că acceptarea unei astfel de oferte ar însemna, în mod efectiv, investiții în redresarea economiei Rusiei și pregătirea Kremlinului pentru viitoarele războaie. Pentru Washington, acordul ar fi mai degrabă o capcană periculoasă decât un beneficiu real.

Chiar și dintr-o perspectivă strict economică, revenirea în Rusia presupune un apetit aproape nelimitat pentru risc. Războiul s-a prelungit peste orice estimare inițială, iar mediul de afaceri rusesc s-a transformat profund. Statul a preluat controlul în sectoare-cheie, regulile jocului s-au modificat, iar incertitudinea juridică și politică rămâne ridicată.

Ipoteza care pare să stea la baza acestor discuții – că reconectarea economiilor va genera o nouă înțelegere politică – amintește de optimismul anilor ’90 și începutul anilor 2000. Atunci, Occidentul a mizat pe ideea că integrarea economică va transforma Rusia într-un partener stabil și previzibil. Realitatea ultimului deceniu a arătat cât de fragilă a fost această premisă.

În acest context, poziția Europei este relevantă. În timp ce Washingtonul pare să tatoneze terenul unei normalizări, Uniunea Europeană și Regatul Unit rămân ferm ancorate în logica sancțiunilor. Pentru moment, Statele Unite ar putea ajunge în avans față de partenerii europeni în reluarea relațiilor comerciale cu Moscova. Dar din perspectiva europeană, normalizarea pare încă departe.

Întrebarea rămâne deschisă: pot dolarii să înlocuiască diplomația? Sau, dimpotrivă, riscă să o golească de conținut exact în momentul în care este mai necesară ca oricând?