Cum transformă Rusia negarea în armă. Un politolog explică războiul Kremlinului împotriva adevărului și memoriei

Pentru a-și restabili influența pierdută după Războiul Rece, Moscova simte nevoia să conteste tot ceea ce reprezintă aspirațiile Ucrainei. Kyiv Post a discutat cu politologul Anton Șekovțov despre fascismul rus și despre modul în care Kremlinul folosește negarea ca instrument politic.

Anton Șekovțov este unul dintre cei mai importanți cercetători ai extremei drepte europene. Născut la Sevastopol, pe vremea Uniunii Sovietice, el a fondat, alături de dr. Andreas Umland, Centrul pentru Integritate Democratică, o organizație non-profit înființată în 2020 pentru a monitoriza încercările regimurilor autoritare de a exercita influență în Europa.

Într-un interviu pentru Kyiv Post, Șekovțov vorbește despre războiul psihologic purtat de Rusia și despre de ce deschiderea arhivelor KGB din Ucraina este percepută la Moscova ca o provocare.

„Este un război psihologic”

Anton Șekovțov spune că recentele incidente de încălcare a spațiului aerian și a suveranității teritoriale a unor state europene de către Rusia reprezintă o formă de război psihologic împotriva țărilor care sprijină Ucraina. Au existat incidente în România, Polonia și statele baltice, dar nu în Slovacia sau Ungaria. Rușii au afirmat chiar că nu au avut ținte în Polonia – nu au fost vizate baze sau infrastructuri militare.

Scopul principal al Moscovei este să submineze sprijinul acordat Ucrainei. Kremlinul încearcă să exploateze temerile și emoțiile populației pentru a influența guvernele acestor state. Chiar și atunci când avioane rusești au încălcat spațiul aerian al Estoniei, nu existau ținte militare. Obiectivul era exercitarea unei presiuni psihologice.

Totuși, o astfel de strategie se poate întoarce împotriva sa. Până acum nu s-a întâmplat, dar NATO este deja divizată în privința modului de a răspunde acestor incidente. Dronelor li se poate răspunde ușor, dar în cazul avioanelor de luptă situația este diferită. Dacă nu-ți poți învinge adversarul militar, încerci să-l divizezi. Iar acesta este unul dintre scopurile Rusiei.

Strategii și narațiuni

Potrivit lui Șekovțov, narațiunile folosite de Rusia pot fi împărțite în două categorii: strategice și tactice.

Cele strategice sunt credințe autentice ale conducerii ruse: ideea că Occidentul reprezintă o amenințare existențială pentru Rusia, că valorile democratice occidentale subminează statul rus și că, în esență, Ucraina face parte din „civilizația rusă”.

Cele tactice sunt instrumente menite să sprijine aceste convingeri sau să creeze confuzie. Printre ele, afirmația că Ucraina ar fi un „regim nazist”, dar și, paradoxal, că Ucraina „nu are nicio ideologie”. „Nu poți fi și una, și alta – ori ești regim ideologic, ori ești un vid politic”, explică politologul.

Această continuitate a retoricii sovietice arată, potrivit lui Șekovțov, că Rusia nu a acceptat niciodată pe deplin ideea că Ucraina este o națiune distinctă.

„Pentru KGB nu există zone gri”

Întrebat când ar fi apărut ideea unui război împotriva Ucrainei, Șekovțov crede că planul există „de la început”.

„Putin provine din serviciile secrete. Pentru oameni cu acest tip de formare, nu există nuanțe – doar amenințări de eliminat. Politicienii negociază; ofițerii de informații acționează”, explică el.

Deschiderea arhivelor KGB – o lovitură simbolică

Deschiderea arhivelor KGB din Ucraina, consideră Șekovțov, reprezintă un gest care lovește direct în memoria instituțională a Kremlinului.

„Ucraina a fost un centru important în epoca sovietică. Moscova nu a avut niciodată încredere deplină în statele baltice – acolo nu existau școli KGB de nivel înalt. În schimb, Ucraina avea. Asta explică și de ce există atât de multe documente acolo”, spune el.

„Pentru conducerea rusă, deschiderea acestor arhive este un act ostil. Dacă privim la cine au fost țintele asasinatele ordonate de Putin, observăm că este vorba, în principal, de foști membri ai serviciilor secrete. În logica regimului, Ucraina, prin gestul său de transparență, devine un trădător.”

Rădăcinile urii

Șekovțov definește ucrainofobia drept negarea dreptului Ucrainei de a exista ca națiune separată de Rusia – o idee prezentă încă din epoca imperială.

„În Imperiul Rus, ucrainenii erau considerați fie un grup rural neînsemnat, fie parte a națiunii ruse. Astăzi, Moscova continuă să conteste suveranitatea și independența Ucrainei. Ucrainofobia este adânc înrădăcinată în cultura politică rusă”, afirmă politologul.

Manipularea și golurile de cunoaștere

Într-un război informațional, spune Șekovțov, contează nu doar cine transmite mesajul, ci și ce știe publicul care îl recepționează.

„Când oamenii nu au informații, sunt predispuși să creadă prima explicație pe care o aud. Rusia exploatează aceste goluri. Spune: <<Ucraina nu există>>. Este una dintre strategiile sale de bază.”

El adaugă că Moscova a reușit să atragă mișcările de extremă dreaptă în campania sa împotriva sprijinului occidental pentru Kiev. „Ideea promovată este simplă: dacă opriți ajutorul pentru Ucraina, războiul se va termina. În realitate, asta ar însemna o victorie militară pentru Rusia.”

O memorie istorică incompletă

În opinia lui Șekovțov, lipsa unei confruntări reale cu trecutul sovietic explică parțial comportamentul actual al Rusiei.

„Occidentul nu a avut niciodată un tribunal pentru crimele regimului sovietic. Nu a existat o dezbatere serioasă despre inumanitatea sistemului. Uniunea Sovietică a ucis milioane de oameni, dar după Al Doilea Război Mondial aceste crime au fost trecute sub tăcere. Această absență a justiției a permis ca răul politic să se perpetueze,” spune Șekovțov.