Un grup de nave militare NATO se pregăteşte să intre în Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de nave militare NATO, sub conducerea Olandei, se pregătesc să intre în Marea Neagră. Anunţul a fost făcut marţi, 8 ianuarie, de către şeful reprezentanţei Ucrainei la NATO, Vadim Pristaiko.

Oficialul ucrainean a declarat, într-o emisiune televizată, că prezenţa navelor NATO în Marea Neagră a crescut, în mod special în 2018, când concomitent în Marea Neagră au intrat două grupuri de nave militare ale Alianţei, scrie presa rusă, citată de Adevărul.

Potrivit lui, din cauza doctrinei pe care o are Alianţa, aceasta nu-şi poate extinde şi mai mult prezenţa în Marea Neagră, pe motiv că statutul NATO stabileşte clar care este tonajul, numărul de zile şi numărul de nave pe care NATO are voie să le ţină în Marea Neagră, dacă navele nu aparţin ţărilor Mării Negre.

Totodată, Vadim Pristaiko a subliniat că navele NATO nu vor intra şi în Marea Azov, pentru că este un proces complicat în ceea ce priveşte pătrunderea navelor militare în acea zonă, cauzat de faptul că apele nu sunt suficient de adânci, dar şi pentru că Moscova nu va da acordul ca NATO să intre în Marea Azov.

„Eu nu văd de ce NATO ar merge la provocări. În principiu, NATO nu intenţionează să provoace pe cineva şi mai ales Rusia”, a adăugat oficialul ucrainean.

Amintim că Statele Unite ale Americii au trimis o navă militară în Marea Neagră pe 6 ianuarie, fiind vorba despre USS Fort McHenry. Presa rusă a scris că nava a ajuns la Constanţa prin strâmtoarea Dardanele.

Autorităţile americane au comunicat că scopul prezenţei navei în Marea Neagră este de a patrula zona şi de a efectua exerciţii comune cu „aliaţii şi partenerii” în vederea asigurării stabilităţii şi securităţi în Europa.

„Intrarea în Marea Neagră a navei Fort McHenry confirmă angajamentul nostru colectiv în asigurarea securităţii în Marea Neagră şi consolidează relaţiile cu aliaţii NATO şi partenerii din regiune”, a declarat Lisa M. Franchetti, comandant al Flotei a 6-a a SUA, notează presa rusă.

Ea a adăugat că operaţiunile navelor americane în Marea Neagră sunt unele de rutină şi că doar în 2018 în Marea Neagră au intrat circa 50 de nave americane.

   

Drept reacţie la prezenţa USS Fort McHenry în Marea Neagră, Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că şi Rusia a trimis deja o navă militară în Marea Neagră, care ar fi ajuns duminică, 6 ianuarie, la 21.00. Obiectivul navei ruse este să urmărească acţiunile întreprinse de nava americană.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată