Analiză Scandalul de la o biserică din Republica Moldova: implicarea Kremlinului și miza politică
0Scandalul de la biserica din Dereneu dintre Mitropolia Moldovei, aflată sub Patriarhia Rusă, și Mitropolia Basarabiei, din cadrul Patriarhiei Române, este regizat și exploatat de unii politicieni pro-ruși, care se pregătesc deja pentru scrutinul local din 2027, afirmă expertul Andrei Curăraru.
Conflictul de la biserica din satul Dereneu, raionul Călărași, durează de mai mulți ani, după trecerea, în 2018, a lăcașului de cult în subordinea Patriarhiei Române. Tot atunci, un grup de persoane a pătruns forțat în același lăcaș de cult, preluându-l ilegal, iar preotul Mitropoliei Basarabiei a fost scos cu forța afară. El a fost nevoit să amenajeze un paraclis și să continue să slujească acolo.
Cazul a ajuns în instanță, iar după un proces care a durat mai mulți ani, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) de la Chișinău au emis o hotărâre potrivit căreia biserica aparține Ministerului Culturii și este dată în folosință Mitropoliei Basarabiei.
Copii implicați
Odată cu pronunțarea deciziei, scandalul s-a reactivat. Mai mult, preotul Mitropoliei Moldovei, împreună cu soția și cei trei copii ai lor, care nu au atins vârsta majoratului, s-a baricadat în lăcașul de cult.
Poliția a trimis numeroase forțe de ordine pentru a împiedica pătrunderea în biserică a preoților subordonați Patriarhiei Ruse. Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru, arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni din cadrul Mitropoliei Moldovei, a mers la fața locului împreună cu mai mulți preoți și enoriași și a oficiat „Sfânta Liturghie” în curtea bisericii, îngenunchind în fața forțelor de ordine. Imaginile cu acest moment au împânzit internetul.
Structurile judiciare susțin că manifestanții din fața bisericii au fost organizați chiar de primarul satului, din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), o formațiune pro-rusă condusă de Igor Dodon.
Mai mult, un grup de aproape 150 de persoane a rupt cordonul poliției, intrând cu forța în lăcașul de cult. În aceeași seară, șase persoane, printre care și primarul socialist, au fost încătușate.
Igor Grosu: ,,Legea este lege pentru toți”
Liderul puterii de la Chișinău subliniază că scandalul în care sunt implicate fețe bisericești, care dau un anti-exemplu enoriașilor, nu ține de credință sau religie.
„Ceea ce vedem în Dereneu este o mare durere pentru creștinii și ortodocșii din Republica Moldova. Din păcate, asistăm la un conflict între ortodocși și ortodocși: cine este mai credincios, cine este mai evlavios, iar dacă dăm la o parte aceste pretenții, lucrurile arată cam goale. Acolo sunt niște ambiții care sunt foarte departe de credință și de religie, foarte departe. Vedem politicieni care capitalizează și se victimizează pe acest conflict. Vedem fețe bisericești care au un comportament, scuzați-mă, vă rog, dar care nu este un model pentru enoriași. Avem un desant de enoriași aduși. Am văzut și un personaj, fost mercenar din Donbas; am văzut tipi acolo care nu au nimic nici cu Dereneu, nici cu religia. Există o decizie a Curții Supreme de Justiție, iar cei care fac tot acest circ trebuie să înțeleagă că legea este lege pentru toți, fie că vorbim de o Mitropolie, de alta sau de alte confesiuni etc”, a afirmat Igor Grosu, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), precum și președintele Parlamentului.
O poziție diferită a exprimat Igor Dodon, care a anunțat că intenționează să meargă în localitate în următoarele zile.
„Ceea ce se întâmplă la Dereneu este rezultatul implicării statului și a guvernării în acea situație. Acțiunile primarului PSRM le consider acțiuni care reprezintă comunitatea ce l-a votat, pentru că majoritatea așteaptă anume aceste acțiuni de la el. Eu sper foarte mult că voi avea posibilitatea, în următoarele zile, să fiu la Dereneu, să discut cu oamenii de acolo”, a explicat Igor Dodon, actual lider al PSRM și fost președinte de țară.
Expertul în politici publice și securitate al Comunității Watchdog.md din Chișinău, Andrei Curăraru, susține că scandalul este unul provocat, parte a unui scenariu bine pus la punct în care sunt implicate forțe politice ,,care încearcă să obțină capital politic în contextul viitoarelor alegeri locale și nu cred că este o coincidență faptul că niște probleme regionale sau locale sunt ridicate la nivel de subiect național”.
„Am văzut câțiva actori politici care au încercat să-și câștige niște puncte în eventualul lor scor electoral: vorbim despre liderul socialiștilor, Igor Dodon, despre liderul Mișcării Alternative Naționale (MAN), Ion Ceban, primarul Chișinăului, dar și despre Victoria Furtună, lidera partidului Moldova Mare, care a lansat un apel către Mitropolia Moldovei. Cu siguranță, toate forțele care au o afinitate față de Biserica Ortodoxă Rusă vor încerca să utilizeze acest incident. El poate fi exploatat și fără a personaliza conflictul, sugerând că apropierea de Uniunea Europeană ar însemna renunțarea la ortodoxie sau la Mitropolia cu care o bună parte din cetățenii Republicii Moldova sunt obișnuiți. Astfel, subiectul poate fi folosit ca factor de influență în perspectiva alegerilor locale. Trebuie să înțelegem că inclusiv actori din interiorul Găgăuziei urmăresc aceleași obiective, iar acolo alegerile ar putea avea loc într-o perioadă și mai scurtă, deși nu este clar, în acest moment, când anume vor fi organizate”.
Propaganda Kremlinului
Expertul Andrei Curăraru susține că acțiunile violente nu puteau avea loc fără informarea sau chiar indicațiile Moscovei, care promovează falsuri, inclusiv prin intermediul clericilor săi, precum ideea că apropierea Chișinăului de Bruxelles ar însemna pierderea valorilor ortodoxe. Acestea fiind lansate în contextul în care societatea moldovenească este profund patriarhală și ancorată în valorile tradiționale.
„Vorbim despre o încălcare flagrantă a legislației Republicii Moldova, despre acte de violență și despre o coordonare cu actori politici care, să fim sinceri, este greu de imaginat fără o indicație din partea Moscovei. Știm că inclusiv ambasadorul rus a vorbit despre faptul că în Republica Moldova se pierd valorile ortodoxiei și că apropierea de Uniunea Europeană ar însemna o îndepărtare de valorile tradiționale ale țării”, a detaliat Andrei Curăraru.