Rep. Moldova, printre statele vizate de decizia SUA privind suspendarea vizelor de imigrare: ,,Nu este o listă de țări sărace”

0
Publicat:

Washingtonul a anunțat suspendarea emiterii vizelor de imigrare pentru cetățenii a 75 de state, printre care se numără și Republica Moldova. Decizia este valabilă începând cu data de 26 ianuarie.

75 de state sunt vizate de decizia SUA. FOTO: Arhivă Adevărul

Administrația Trump a decis să suspende procesarea vizelor de imigrare pentru solicitanți din 75 de țări, ca parte a intensificării măsurilor Washingtonului împotriva imigrației, a anunțat cu o zi mai devreme un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.

Un act în acest sens, transmis misiunilor diplomatice americane, arată că există indicii potrivit cărora cetățeni ai acestor țări au solicitat beneficii publice în Statele Unite. Măsura a fost relatată inițial de Fox News și nu afectează vizele de vizitator ale SUA, aflate în atenția publică în contextul în care Statele Unite vor găzdui Cupa Mondială din 2026 și Jocurile Olimpice din 2028.

„Departamentul de Stat va utiliza autoritatea sa de lungă durată pentru a declara neeligibili potențiali imigranți care ar deveni o povară publică pentru Statele Unite și ar exploata generozitatea poporului american. Procesarea vizelor de imigrare din aceste 75 de țări va fi suspendată în timp ce Departamentul de Stat reevaluează procedurile de imigrare, pentru a preveni intrarea cetățenilor străini care ar beneficia de ajutoare sociale și fonduri publice”, a declarat Tommy Pigott, purtător de cuvânt adjunct principal al Departamentului de Stat.

Decizia vine în contextul în care Donald Trump a inițiat o amplă ofensivă împotriva imigrației odată cu revenirea sa la Casa Albă, potrivit ,,Reuters”.

Lista țărilor afectate de suspendare, potrivit unui oficial american citat de aceeași sursă, este următoarea: Afganistan, Albania, Algeria, Antigua și Barbuda, Armenia, Azerbaidjan, Bahamas, Bangladesh, Barbados, Belarus, Belize, Bhutan, Bosnia, Brazilia, Cambodgia, Camerun, Capul Verde, Columbia, Republica Democrată Congo, Cuba, Dominica, Egipt, Eritreea, Etiopia, Fiji, Gambia, Georgia, Ghana, Grenada, Guatemala, Guineea, Haiti, Iran, Irak, Coasta de Fildeș, Jamaica, Iordania, Kazahstan, Kosovo, Kuweit, Kârgâzstan, Laos, Liban, Liberia, Libia, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Maroc, Myanmar, Nepal, Nicaragua, Nigeria, Pakistan, Republica Congo, Rusia, Rwanda, Saint Kitts și Nevis, Saint Lucia, Saint Vincent și Grenadine, Senegal, Sierra Leone, Somalia, Sudanul de Sud, Sudan, Siria, Tanzania, Thailanda, Togo, Tunisia, Uganda, Uruguay, Uzbekistan și Yemen.

Reacția MAE moldovean

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova a precizat că măsura are caracter administrativ, fiind parte a unui proces de reevaluare a criteriilor privind utilizarea asistenței publice, și nu constituie o interdicție generală de călătorie sau de acces în SUA. Totodată, instituția a menționat că vizele de imigrare deja emise rămân valabile și nu sunt revocate, iar vizele turistice, de studii, de muncă sau de afaceri nu sunt afectate și continuă să fie procesate și emise în regim normal.

Explicațiile specialistului 

Expertul în politici publice și securitate al Comunității WatchDog.md de la Chișinău, Andrei Curăraru, susține că decizia nu afectează semnificativ cetățenii Republicii Moldova. Acesta a menționat că „un raport public recent arată că, în luna mai 2025, la Chișinău au fost emise 23 de vize de imigrare pentru reunificarea familiei. Asta înseamnă că, într-un an, vorbim de zeci sau câteva sute de persoane. Pe listă se regăsesc și state mai bogate decât Republica Moldova, precum Uruguay, Bahamas, Barbados, Kazahstan sau Thailanda. Nu este, așadar, o listă de «țări sărace». Situația este dificilă pentru cei care au aplicat recent pentru astfel de vize și sperăm că măsura nu va fi de durată”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein