Noua coaliţie de la Chişinău rămâne fără unul din cei şapte deputaţi PLDM. Refuză să-l voteze pe Plahotniuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Aliona Goţa, unul din cei şapte parlamentari PLDM care au participat la formarea noii majorităţi parlamentare de la Chişinău, anunţă că nu susţine candidatura lui Vlad Plahotniuc la funcţia de prim-ministru. Aceasta a postat pe Facebook un mesaj în care menţionează că îşi retrage semnătura din documentul privind crearea acestei majorităţi.

„Decizia de a semna pentru crearea unei majorităţi parlamentare a fost una consultată cu colegii mei din teritoriu. Am decis să semnăm pentru constituirea unei majorităţi parlamentare. Pentru asta am semnat, am şi notat lucrul acesta în dreptul semnăturii mele”, scrie Goţa.

„În condiţiile când această majoritate insista pentru promovarea unui singur personaj, adevaratii proeuropeni nu se regasesc, ma detasez de aceasta lista si imi voi retrage semnatura”, afirmă deputatul PLDM.

Aliona Goţa precizează că va rămâne alături de colegii săi liberal-democraţi. „Raman alaturi de colegii mei, alaturi de care am mers prin glod si arsita in atitea campanii electorale, si ne puneam atitea sperante, si de fiecare data ne gindeam ca poate de data asta va fi mai bine”, spune deputatul.

Precizăm că luni, liderul democraţilor, Marian Lupu, anunţa crearea unei noi coaliţii de guvernare, alături de liberali şi foştii comunişti. În total, Lupu anunţa că 56 de parlamentari sunt de acord să coalizeze pentru susţinerea candidaturii PD la funcţia de prim-ministru. Miercuri, 13 ianuarie, noua alianţă a prezentat şefului statului candidatura prim-vicepreşedintelui PD, Vladimir Plahotniuc, la funcţia de premier care era susţinută de 55 de deputaţi. Timofti a respins această candidatură.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort