Ministrul Agriculturii cere prelungirea proiectului polonez de creditare cu doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agroturismul se dezvolta in Republica Moldova. FOTO: Adevarul

Proiectul creditului de asistenţă acordat de Guvernul Poloniei va fi modificat, a comunicat ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Eduard Grama, la întrevederea cu ambasadorul Republicii Polone în Republica Moldova, Artur Michalski. Ministrul a reiterat importanţa acestui proiect pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial şi a solicitat suportul în relaţiile cu Ministerul de Finanţe al Poloniei.

„Sperăm ca primele proiecte să fie expediate Ministerului de Finanţe al Poloniei până la finele lunii februarie. Suplimentar, vom solicita prelungirea proiectului pentru un termen de cel puţin 2 ani”, a menţionat ministrul Eduard Grama, citat într-un comunicat de presă al MAIA.

Ambasadorul a înmânat invitaţia expediată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale al Poloniei de a participa la Târgul Internaţional de Turism Rural Agrotravel, care va avea loc în Kielce, în perioada 8-10 aprilie, şi a menţionat că agroturismul este un domeniu care ar putea spori atractivitatea Republicii Moldova.

Diplomatul a menţionat importanţa modernizării agriculturii în Republica Moldova şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare între cele două state şi a asigurat conducerea ministerului de sprijinul necesar.

În cadrul discuţiilor a fost abordată importanţa exportului vinurilor moldoveneşti pe piaţa poloneză şi s-a vorbit despre intenţia părţii moldoveneşti de a lărgi formatul zilelor vinului moldovenesc până la un festival.

În perioada ianuarie-noiembrie 2015, exportul produselor agroalimentare în Republica Polonă a înregistrat o creştere de circa 5%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014. Principalele produse exportate sunt sucuri de fructe, vin, seminţe de floarea soarelui.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări