VIDEO Procesul lui Mubarak a fost amânat până pe 5 septembrie. Audierile următoare, cu uşile închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a revenit luni la tribunal, în cadrul procesului în care este acuzat de ordonarea uciderii protestatarilor şi de acte de corupţie. Judecătorul a decis ca de acum înainte audierile să se desfăşoare cu uşile închise, iar procesul a fost amânat pentru data de 5 septembrie.

Citiţi şi: Hosni Mubarak, în cuşcă şi cu perfuzii, la proces. El a pledat nevinovat

UPDATE

17.00 Zeci de persoane au fost rănite în ciocniri între susţinătorii şi opozanţii lui Mubarak, produse în centrul Cairo.

Poliţia a fost desfăşurată pentru a restabili ordinea. Însă, după ce în zonă a apărut elicopterul care îl transporta pe Mubarak, ciocnirile au fost reluate, potrivit RIA Novosti.

14.28 Procesul fostului preşedinte egiptean a fost amânat pentru data de 5 septembrie, a anunţat luni preşedintele Tribunalului Penal din Cairo, care a precizat că audierile se vor desfăşura de acum cu uşile închise.

13.43 Aproximativ 100 de susţinători ai lui Hosni Mubarak poartă portrete ale acestuia şi strigă "Te iubim" şi "Nu umilinţei".

De cealaltă parte, alte 100 de persoane adunate în faţa tribunalului au asupra lor funii, simbol al spânzurătorii, şi strigă "Dreptate, dreptate!".

13.36 Clădirea academiei de poliţie este păzită de 5.000 de membri ai forţelor de ordine, iar în apropiere au fost staţionate mai multe blindate ale armatei, potrivit televiziunii de la Cairo.

13.14 Manifestanţi pro şi contra Mubarak s-au atacat reciproc cu pietre în faţa tribunalului. Cel puţin 5 persoane au fost uşor rănite în urma incidentelor.

13.00 Preşedintele tribunalului penal din Cairo, Ahmed Refaat, le-a cerut zecilor de avocaţi prezenţi în sală să păstreze calmul, suspendând şedinţa pentru deliberări după numai o jumătate de oră.

Sute de poliţişti au fost desfăşuraţi în jurul tribunalului. Mubarak a sosit cu un elicopter militar şi era transportat pe un pat de spital. În faţa clădirii tribunalului s-au strâns susţinători ai lui Mubarak, care scandau "Va rămâne egiptean până la moarte" sau  "Mubarak nu este Saddam".

foto: Reuters

La scurt timp după sosirea fostului lider egiptean, preşedintele tribunalului penal din Cairo, Ahmed Refaat, a declarat şedinţa de audieri deschisă.

Fostul lider egiptean, în vârstă de 83 de ani, este judecat împreună cu fiii săi, Alaa şi Gama, acuzaţi de corupţie. El neagă toate acuzaţiile.

Hosni Mubarak riscă pedeapsa cu moartea. Avocatul lui Mubarak, Farid al-Deeb, a cerut judecătorului să convoace 1.600 de martori, dar probabil lista va fi redusă drastic.

Fostul preşedinte, înlăturat de la putere la 11 februarie, în urma unei mişcări de contestare populară fără precedent, este acuzat că a ordonat deschiderea focului asupra demonstranţilor, dar şi de corupţie.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort