Un susţinător al liniei dure a fost ales şef al Hamas în Fâşia Gaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Yahya Sinwar, unul din fondatorii aripii armate a mişcării islamiste Hamas, plasat pe lista SUA cu „terorişti“, a fost ales şef al Hamas în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Mişcarea, care controlează de zece ani Fâşia Gaza, trece de mai multe luni printr-un proces de alegeri interne.

Luni, „Yahya Sinwar a fost ales la conducerea biroului politic al Hamas în Fâşia Gaza“, succedându-i astfel lui Ismail Haniyeh, a declarat un membru al acestei grupări, citat de AFP sub rezerva anonimatului.

Haniyeh este prezentat de mai mulţi observatori ca succesorul cel mai probabil al actualului lider al mişcării islamiste, Khaled Mashal, aflat în exil în Qatar.

Totodată, peputatul Hamas, Khalil al-Haya, a devenit numărul doi în biroul politic din Gaza.

În septembrie 2015, SUA l-au inclus pe Yahya Sinwar, născut în 1962 în tabăra de refugiaţi din Khan Younes, în sudul Fâşiei Gaza, pe lista lor cu „terorişti internaţionali“, alături de alte două cadre ale Hamas şi ale aripii sale armate Brigăzile Ezzedine al-Qassam.

Acest licenţiat în limba arabă a fondat secţiunea „Majd“, prezentată ca serviciu de informaţii în cadrul Brigăzilor Ezzedine al-Qassam.

Arestat în Israel în 1988 pentru „activitate teroristă“, el a fost condamnat la patru pedepse de închisoare pe viaţă, dar a fost eliberat în octombrie 2011 în cadrul unui acord de schimb a 1.000 de deţinuţi palestinieni pentru eliberarea soldatului franco-israelian Gilad Shalit, capturat şi deţinut timp de cinci ani de Hamas.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere