Un armistițiu pare improbabil după planul de pace „maximalist” al Iranului. Trump crește miza: Amenințări cu distrugerea centralelor electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demersurile de a obține o încetare a focului între Statele Unite și Iran par tot mai fragile, pe fondul retoricii tot mai dure ale președintelui american Donald Trump și al unui răspuns considerat nesatisfăcător din partea Teheranului la propunerile de pace ale SUA.

Donald Trump, la conferința de presă de la Casa Albă Foto epa-efe

Potrivit oficialilor americani și agenției de stat iraniene IRNA, Iranul a transmis un cadru de pace în 10 puncte, descris de un oficial american drept „maximalist”, prin intermediul mediatorilor regionali. Documentul enumeră condițiile Teheranului pentru oprirea războiului și vine cu puțin timp înainte de termenul limită impus de Trump, marți.

Potrivit agenției de presă de stat iraniene IRNA, propunerea iraniană a fost dezbătută în plan intern timp de două săptămâni și trimisă luni mediatorilor pakistanezi, a relatat Axios,

Miza este extrem de ridicată. Trump a reluat amenințările, declarând că Statele Unite sunt pregătite să distrugă complet infrastructura critică a Iranului într-un interval foarte scurt dacă nu se ajunge la un acord.

„Fiecare centrală electrică din Iran va fi scoasă din funcțiune, va arde, va exploda și nu va mai fi folosită niciodată… mă refer la o demolare completă până la ora 12. Și asta s-ar putea întâmpla în doar patru ore dacă dorim.. Nu am dori să se întâmple asta”, a spus Trump la conferința sa de presă de luni, potrivit The Guardian.

El a reiterat avertismentele anterioare, afirmând că, în lipsa unui acord, Iranul nu va mai avea „nici poduri” și „nici centrale electrice” și va fi aruncat „înapoi în Epoca de Piatră”.

În același timp, Trump a lăsat deschisă ușa negocierilor, notând că Iranul este un „participant activ și dispus” în discuțiile pentru încheierea conflictului. „S-ar putea chiar să ne implicăm în a-i ajuta să-și reconstruiască țara”, a adăugat el.

Anterior, Trump descrisese răspunsul Iranului ca fiind „semnificativ”, dar „nu suficient de bun” și a subliniat că este „foarte puțin probabil” să prelungească termenul limită. „Le-am dat o șansă și nu au profitat de ea”, a declarat el.

Un armistițiu pare improbabil

Statele Unite, Iranul și mediatorii regionali discută un posibil acord în două etape: o încetare a focului de 45 de zile, urmată de negocieri pentru un acord final care să pună capăt războiului. Surse apropiate discuțiilor spun că această perioadă ar putea fi extinsă dacă se înregistrează progrese.

Totuși, un obstacol major rămâne cererea Iranului pentru un final permanent al conflictului, nu doar o pauză temporară a ostilităților. Mediatorii încearcă în prezent să găsească formule care să garanteze că o eventuală încetare a focului va conduce la o pace durabilă.

Potrivit IRNA, propunerea iraniană include și cerințe regionale mai largi, precum oprirea ostilităților în alte zone de conflict, inclusiv în Liban. De asemenea, Teheranul solicită „un protocol pentru trecere sigură prin Strâmtoarea Ormuz”, compensații pentru reconstrucție și ridicarea sancțiunilor internaționale.

Retorica agresivă a lui Trump a suscitat serioase îngrijorări în rândul experților în drept internațional și al organizațiilor pentru drepturile omului, care avertizează că atacurile asupra infrastructurii civile ar putea constitui crime de război. În același timp, Iranul a amenințat că va riposta prin atacuri asupra infrastructurii energetice și a instalațiilor de apă din statele din Golf, ceea ce ar putea avea consecințe grave pentru populația civilă din întreaga regiune.

Pe de altă parte, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a exprimat preocupările sale față de un posibil acord de încetare a focului, într-o convorbire telefonică cu Trump, descrisă de un oficial israelian drept „caldă și pozitivă”.

În cadrul discuției, Trump ar fi subliniat că un acord este posibil doar dacă Iranul acceptă cerințele SUA, inclusiv renunțarea la stocul de uraniu îmbogățit și angajamentul de a nu relua programul de îmbogățire.