Turiştii israelieni, avertizaţi în privinţa unor riscuri de atentate în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi populaţia evreiască din Franţa cer mai multă protecţie în următoarea perioadă. FOTO: AFP

Statul evreu i-a avertizat luni pe turiştii israelieni în privinţa unor riscuri de atentate în Europa ce ar putea fi comise de membri ai unor mişcării jihadiste care au luptat în Irak şi în Siria, relatează AFP.

„Ca urmare a atentatului împotriva Muzeului Evreiesc din Bruxelles, există o preocupare legată de comiterea a noi atentate contra unor obiective israeliene şi evreieşti, în special în Europa Occidentală (...) şi în special din partea celor care au luptat în Siria şi în Irak şi se întorc în ţara lor”, a anunţat Biroul de luptă împotriva terorismului, o instituţie oficială.

Acest avertisment a fost lansat în contextul apropierii perioadei de concedii cu ocazia celebrării Anului Nou evreiesc (24 septembrie), urmat de Yom Kippur (Ziua Ispăşirii, la 3 octombrie) şi săptămâna Sukkot-ului (Sărbătoarea Corturilor), care se încheie la 16 octombrie.

La 24 mai, un atentat a provocat moartea a patru persoane, între care un cuplu de turişti israelieni, la Muzeul Evreiesc din Bruxelles. Medhi Nemmouche, un cetăţean francez, a fost inculpat în acest caz. El se declară ca fiind membru al grupării jihadiste Stat Islamic (SI).

La începutul lunii, ministrul israelian al Apărării, Moshe Yaalon, a îndemnat comunitatea internaţională la cooperare pentru "oprirea şi învingerea" SI, în timp ce Washingtonul, care a început acum o lună o campanie de atacuri asupra unor poziţii aparţinând SI în Irak, intenţionează să creeze o coaliţie internaţională contra acestei organizaţii.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele