Video Trump a stârnit râsete la summitul din Egipt glumind cu liderii europeni. Ce a avut de spus despre Meloni

0
Publicat:

Trump a glumit la summitul din Egipt cu liderii europeni, unde a „căutat” Canada și a lăudat-o pe Meloni, amintind că a numi o femeie „frumoasă” în SUA este riscant.

Președintele SUA, Donald Trump, și-a început declarațiile din Egipt, după semnarea unui acord de încetare a focului în Gaza, mulțumind unui șir de lideri mondiali, mulți dintre ei fiind prezenți în sală, transmite CNN.

„Unde e Canada, apropo? Unde sunteți?” a spus Trump, referindu-se la prim-ministrul Mark Carney. „El a înțeles importanța acestui moment. A spus: ‘Vreau să fiu acolo.’ Atât de mulți oameni au făcut asta”.

Trump a continuat câteva minute, mulțumind personal liderilor europeni, dar și din țări precum Egipt sau Pakistan. Când a ajuns la Franța, Trump a spus că „și-ar imagina” că Emmanuel Macron „stă undeva în spatele meu”.

Când a realizat că președintele francez nu se află în spatele său, a adăugat: „Nu pot să cred, astăzi adoptați o abordare discretă”.

FOTO Profimedia

El a spus apoi că prim-ministrul italian Giorgia Meloni, care stătea în spatele său, este o „politiciană foarte de succes”.

„Acum, dacă folosești cuvântul ‘frumoasă’ în Statele Unite despre o femeie, asta înseamnă sfârșitul carierei politice. Dar îmi asum riscul”, a spus Trump. Meloni, fiind vizibil stânjenită în spatele acestuia, a zâmbit la comentariile făcute.

Președintele american a avut, de asemenea, cuvinte de laudă la adresa premierului ungar Viktor Orban, pe care l-a numit „un mare lider”.

„Este un mare compliment pentru ceea ce facem, pentru că ceea ce am realizat este ceva foarte unic și foarte special. Poate că este cel mai bogat și mai puternic grup de națiuni adunate vreodată într-un singur loc, ceea ce este un lucru important”, a spus Trump. „În ultimele zile, am realizat împreună o schimbare care este cu adevărat istorică.”

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026