Țara care a interzis Tik Tok pentru că tulbură „armonia socială”

0
Publicat:

După ce țări precum SUA, Marea Britanie și Noua Zeelandă au interzis utilizarea aplicației Tik Tok pe dispozitivele guvernamentale, Nepalul devine cea mai recentă țară în care platforma de socializare nu mai este permisă. 

Tik Tok interzisă în Nepal

Luni, guvernanții nepalezi au decis interzicerea aplicației populare Tik Tok pe motiv că aceasta perturbă "armonia socială" din țară, scrie Euronews. 

Anunțul a fost făcut după o ședință de ieri a guvernului. Ministrul de externe al țării, Narayan Prakash Saud, a declarat că aplicația va fi interzisă imediat. 

"Guvernul a decis să interzică TikTok, deoarece era necesar să reglementeze utilizarea platformei de socializare care perturba armonia socială, bunăvoința și fluxul de materiale indecente", a declarat Saud.  

 Oficialul din Nepal a explicat că, pentru a responsabiliza platformele de social media, guvernul a cerut companiilor să se înregistreze și să deschidă un birou de legătură în Nepal, să plătească taxe și să respecte legile și reglementările țării. 

Președintele Autorității pentru Telecomunicații al țării le-a cerut furnizorilor de servicii de internet să întrerupă accesul la aplicație, iar cel mai mare furnizor de servicii de internet din Nepal, s-a conformat ordinului și se așteaptă ca și alți furnizori să urmeze în curând, potrivit televiziunii de stat din Nepal.

Marți, prim-ministrul nepalez Pushpa Kamal Dahal a apărat decizia în cadrul unui eveniment în orașul Bhaktapur. 

"După o lungă discuție despre cum să controlăm tendința de a răspândi dizarmonia, dezordinea și haosul în societate... s-a ajuns la un consens între toate partidele politice, inclusiv între partidul de guvernământ și opoziție", a spus prim ministrul nepalez, potrivit CNN. 

Nu este clar ce a declanșat interdicția sau dacă TikTok a refuzat să se conformeze solicitărilor Nepalului. Compania nu a oferit deocamdată nici un răspuns legat de interzicerea aplicației în această țară. 

În Nepal sunt interzise  toate site-urile pornografice din 2018. 

Peste 1.600 de cazuri de infracțiuni cibernetice legate de TikTok au fost înregistrate în ultimii patru ani în Nepal, ceea ce a contribuit la "cererea tot mai mare" de a controla aplicația, scrie Reuters, citând presa locală. 

 Acum mai mult de trei ani, India a blocat Tiktok și alte câteva aplicații chinezești bine cunoscute, spunând că acestea reprezintă o "amenințare la adresa suveranității și integrității". La acea vreme, TikTok avea aproximativ 120 de milioane de utilizatori în această țară, una dintre cele mai mari piețe ale aplicației. 

Probleme peste probleme pentru Tik Tok 

Aplicația Tik Tok, deținută de compania chineză ByteDance, s-a confruntat cu verificări în mai multe țări din cauza îngrijorărilor că Beijingul ar putea folosi aplicația pentru a colecta date despre utilizatori sau pentru a-și promova interesele. 

Mai mult decât atât, în Statele Unite și partenerii săi din alianța de informații Five Eyes - Australia, Marea Britanie, Canada și Noua Zeelandă - au fost impuse restricții privind utilizarea TikTok pe dispozitivele emise pentru angajații guvernamentali. 

 Chiar dacă  TikTok a negat în mod repetat că a partajat vreodată date cu guvernul chinez și că nu ar face acest lucru dacă i s-ar cere acest lucru.  

De altfel, Tik Tok trebuie să facă eforturi suplimentare pentru a combate răspândirea dezinformării, în contextul războiului dintre Israel și Hamas. Iar comisarii europeni fac presiuni pentru ca aplicația să se conformeze noii legi a serviciilor digitale.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”