Sute de mii de oameni protestează faţă de guvernul militar în Sudan. Cel puţin trei persoane au fost ucise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: AFP / Protestatari în Khartoum, capitala Sudanului - 30 octombrie 2021

Forţele de ordine au împuşcat trei persoane în timpul protestelor din Sudan de sâmbătă, informează Reuters. Sute de mii de sudanezi au ieşit în stradă, în cadrul celor mai ample manifestaţii de până acum, pentru a cere restaurarea unui guvern civil după lovitura de stat de luni, 25 octombrie.

Străzile capitalei sudaneze, Khartoum, erau pline, sâmbătă dimineaţa, de protestatari scandând sloganuri antimilitare şi fluturând bannere prin care condamnau lovitura de stat. „Nu pentru regimul militar, da pentru regimul civil”, strigau protestatarii.

În Khartoum, forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi focuri de armă pentru a încerca să disperseze mulţimea imensă, după ce protestatarii au instalat o scenă şi au discutat despre posibilitatea unui sit-in, a declarat un martor ocular pentru Reuters.

Comitetul Central al Medicilor din Sudan(CCSD) a declarat că trei protestatari au fost împuşcaţi mortal de forţele de securitate într-un oraş apropiat de capitala Khartoum, Omdurman. Acesta a precizat că 38 de persoane au fost rănite, dintre care unele prin împuşcare.

Poliţia sudaneză a negat că a împuşcat protestatarii în timpul protestelor, afirmând în schimb, la televiziunea de stat, că un poliţist a fost rănit prin împuşcare. 

Protestele la nivel naţional au fost convocate de coaliţia de activişti Asociaţia Profesională Sudaneză (SPA), conform CNN. Aceasta a jucat un rol-cheie în organizarea revoltei din Sudan din 2019 care a dus la răsturnarea regimului de trei decenii al preşedintelui Omar al-Bashir. 

SPA cere acum restaurarea guvernului civil de tranziţie al ţării şi îşi propune să organizeze un marş cu un milion de oameni, pentru a-şi arăta dezacordul faţă de preluarea puterii de către armată.

„Această ţară ar trebui să fie condusă de un guvern civil. Liderii militari nu ar trebui să fie implicaţi în nicio decizie politică. Ei sunt aici pentru a proteja ţara şi poporul său”, a explicat un protestatar.

Sâmbătă, demonstranţii au cerut, de asemenea, demisia generalului suprem al Sudanului, Abdel Fattah al-Burhan.

Lovitura de stat din 25 octombrie a avut loc după luni de tensiuni din ce în ce mai mari în această ţară în care grupurile militare şi civile şi-au împărţit puterea în anii care au trecut de la destituirea lui Bashir. Din 2019, Sudanul a fost condus de o alianţă şubredă între cele două.

Situaţia s-a schimbat luni, când armata a preluat efectiv controlul, dizolvând Consiliul Suveran de împărţire a puterii şi guvernul de tranziţie. Militarii l-au reţinut temporar pe prim-ministrul Abdalla Hamdok. Mai multe articole din constituţie au fost suspendate şi guvernatorii de stat au fost înlăturaţi.

Liderii mondiali au criticat lovitura de stat, iar Statele Unite, Uniunea Europeană, Regatul Unit, Uniunea Africană şi Organizaţia Naţiunilor Unite au îndemnat părţile interesate să revină la procesul de tranziţie democratică a ţării. 

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi