Prim-ministrul Irakului vrea un „război mondial” împotriva Al-Qaida

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prim-ministrul Irakului, Nouri al-Maliki. FOTO: AFP

Prim-ministrul Irakului Nouri al-Maliki, aflat într-o vizită în Statele Unite ale Americii,  a cerut joi comunităţii internaţionale să ducă „un al Treilea Război Mondial” împotriva „virusului” Al-Qaida, organizaţie care cunoaşte o adevărată dezvoltare în ţara sa, informează AFP.

Maliki a ajuns de miercuri la Washington şi trebuie să se întâlnească vineri cu preşedintele Barack Obama pentru a stimula cooperarea în domeniul combaterii terorismului între cele două ţări.

„Dorim un război internaţional împotriva terorismului”, a declarat liderul guvernului irakian în faţa audienţei sale din cadrului unei întâlniri la Institute of Peace, etichetând Al-Qaida şi organizaţiile afiliate acesteia drept „un virus” care aduce „vântul rău” în regiune, potrivit Iraqi News.

„Am avut două războaie mondiale; vrem un al treilea război împotriva celor care ne ucid oamenii şi care îşi doresc vărsarea de sânge”, a adăugat Maliki, lansând propunerea organizării de Irak a unei conferinţe internaţionale împotriva terorismului.

Liderul irakian a fost primit miercuri de vicepreşedintele american Joe Biden, reprezentantul american „reafirmând angajamentul Statelor Unite de a echipa (n.r. – militar) pe irakieni pentru a lupta împotriva Al-Qaida”, liderul american fiind citat de biroul de presă al Casei Albe.

„Toate eforturile noastre trebuie să fie direcţionate pentru a împiedica succesul Al-Qaida şi al altor organizaţii teroriste”, a continuat prim-ministrul irakian, „acuzat de sectarism” şi de dorinţa de a a-i stârni pe şiiţi contra sunniţilor.

Irakul este confruntat cu atentate în fiecare zi, iar nivelul violenţei este cel mai ridicat din ultimii ani, depăşind chiar conflictul interconfesional între şiiţi şi sunniţi încheiat în 2008.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate