Pakistan: campanie de vaccinare împotriva poliomielitei, suspendată din cauza unor atacuri asupra cadrelor medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O campanie de prevenire a poliomielitei, în regiunea de nord-vest a Pakistanului, a fost suspendată, în urma unor atacuri asupra personalului medical ce trebuia să îi vaccineze pe copii.

Şase cadre medicale au fost ucise în Pakistan, începând de luni, au transmis Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi poliţia din Pakistan, pentru CNN.

Nu este prima dată când are loc un asemenea incident. Un atac similar s-a petrecut în luna iulie, când un medic a fost rănit în timp ce desfăşura o campanie împotriva poliomielitei, în Karachi.

Motivul incidentelor este neclar, însă un lucru cert este faptul că pakistanezii au fost suspicioşi în privinţa campaniilor de vaccinare, încă din momentul în care CIA a recurs la un program fals de vaccinare, anul trecut, ca să poată colecta mostre de ADN de la locuitorii unei regiuni în care se presupunea că se ascunde Osama bin Laden, tocmai pentru verificarea informaţiei. Liderul al Qaeda a fost ucis în luna mai a anului 2011.

Astfel, în iunie, un comandant taliban din nord-vestul Pakistanului a anunţat interzicerea campaniei de vaccinare a copiilor din regiune, atât timp cât Statele Unite aveau să îşi desfăşoare propriile demersuri.

Campania a fost suspendată pe termen nelimitat în Quetta, districlele Killa Abdullah şi Pishin, informează purtătorul de cuvânt al guvernului din Balochistan.

Conform datelor raportate de CNN, „motivul suspendării campaniei este dat de ameninţările adresate personalului medical. Cel puţin şase oameni care se ocupau cu vaccinarea copiilor împotriva poliomielitei au fost găsiţi morţi, în mai multe zone din Pakistan respectiv în Gadap, Landi, Baldia şi Orangi, Provincia Sindh şi Provincia Khyber Pakhtunkhwa. Sunt sute de asistenţi care muncesc, pe cont propriu, în Pakistan, ca să pună capăt poliomielitei.”

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că aproximativ 280000 de copii au nevoie de vaccin împotriva poliomielitei.

„Poliomielita este o boală infecţioasă cauzată de un virus care poate duce la paralizie permanentă, în doar câteva ore. Vaccinurile sunt o metodă sigură de protejare a copiilor împotriva aceste boli. În prezent, afecţiunea este endemică, manifesându-se doar în Afganistan, Nigeria şi Pakistan”, au precizat oficialii Organizaţiei.

Au fost confirmate deja mai multe cazuri de de poliomielită în Balochistan, în 2012. În 2011 au fost raportate 73 de cazuri.

Potrivit poliţiei locale, patru femei au fost împuşcate moral în Karachi, marţi dimineaţă, două dintre acestea fiind asasinate la scurt timp după administrarea vaccinului.

Asasinii au deschis focul în timp ce femeile se deplasau, din casă în casă, ca să efectueze vaccinul şi altor pacienţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele