OMS declară epidemia de Ebola din Republica Democratică Congo drept urgență sanitară mondială

0
0
Publicat:
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat focarul de Ebola din Republica Democrată Congo drept o urgență de sănătate publică de interes internațional, pe fondul îngrijorărilor legate de extinderea bolii în regiune, relatează BBC.

Rata medie de mortalitate în cazul Ebola este de aproximativ 50%/FOTO:AFP

Agenția ONU a precizat însă că situația nu îndeplinește, în acest moment, criteriile pentru declararea unei pandemii.

Focarul afectează provincia Ituri, din estul Republicii Democrate Congo, unde au fost raportate aproximativ 246 de cazuri suspecte și 80 de decese.

OMS avertizează că numărul real al infectărilor ar putea fi mult mai mare decât cel confirmat până acum și că există un risc semnificativ de răspândire locală și regională.

Actualul focar este provocat de virusul Bundibugyo, o tulpină a Ebola pentru care nu există vaccinuri sau tratamente aprobate.

Primele simptome includ febră, dureri musculare, oboseală, dureri de cap și inflamații ale gâtului. Ulterior pot apărea vărsături, diaree, erupții cutanate și hemoragii severe.

OMS a confirmat până acum opt cazuri de Ebola prin teste de laborator, însă alte cazuri suspecte și decese au fost raportate în trei zone sanitare, inclusiv în Bunia, capitala provinciei Ituri, și în orașele miniere Mongwalu și Rwampara.

Un caz a fost confirmat și în capitala Kinshasa, la un pacient care s-ar fi întors recent din provincia Ituri.

Virusul a depășit deja granițele Republicii Democrate Congo

Două cazuri confirmate au fost raportate în Uganda vecină. Autoritățile ugandeze au anunțat că un bărbat în vârstă de 59 de ani, care a murit joi, fusese infectat cu virusul Ebola.

Guvernul ugandez a precizat că pacientul era cetățean congolez, iar trupul său a fost returnat în Republica Democrată Congo.

Potrivit agenției AFP, un caz de Ebola a fost confirmat și în orașul Goma, din estul țării, aflat în prezent sub controlul rebelilor M23.

OMS avertizează că situația de securitate instabilă din estul Congo, criza umanitară, mobilitatea ridicată a populației și numărul mare de centre medicale informale cresc riscul extinderii epidemiei.

Țările vecine sunt considerate expuse unui risc ridicat din cauza schimburilor comerciale și a circulației intense a populației peste frontiere.

Organizația recomandă Republicii Democrate Congo și Ugandei să înființeze centre de operațiuni de urgență pentru monitorizarea cazurilor, identificarea contacților și implementarea măsurilor de prevenire a infecțiilor.

OMS spune că persoanele confirmate cu Ebola trebuie izolate imediat și tratate până când două teste efectuate la un interval de cel puțin 48 de ore ies negative pentru virusul Bundibugyo.

De asemenea, statele aflate în apropierea zonelor afectate sunt sfătuite să intensifice supravegherea epidemiologică și raportarea cazurilor suspecte.

OMS recomandă ca țările din afara regiunii afectate să nu închidă granițele

În același timp, OMS recomandă ca țările din afara regiunii afectate să nu închidă granițele și să nu restricționeze comerțul sau călătoriile, argumentând că astfel de măsuri „sunt de regulă motivate de teamă și nu au bază științifică”.

Directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că există încă „incertitudini semnificative” privind numărul real al persoanelor infectate și extinderea geografică a focarului.

Virusul Ebola a fost identificat pentru prima dată în 1976 în ceea ce este astăzi Republica Democrată Congo și se crede că provine de la lilieci.

Boala se transmite prin contact direct cu fluidele corporale ale unei persoane infectate și poate provoca hemoragii severe și insuficiență multiplă de organe.

Potrivit OMS, rata medie de mortalitate în cazul Ebola este de aproximativ 50%.

Centrul African pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (Africa CDC) și-a exprimat anterior îngrijorarea cu privire la riscul ridicat de răspândire, mai ales din cauza caracterului urban al zonelor afectate și al activităților miniere din Mongwalu.

Directorul executiv al instituției, dr. Jean Kaseya, a subliniat că deplasările frecvente ale populației între regiunile afectate și statele vecine fac esențială o coordonare regională rapidă.

În ultimii 50 de ani, aproximativ 15.000 de persoane au murit din cauza Ebola în Africa.

Cel mai grav focar din Republica Democrată Congo a avut loc între 2018 și 2020, când aproape 2.300 de oameni și-au pierdut viața. Anul trecut, alte 45 de persoane au murit într-un focar izbucnit într-o regiune izolată a țării.