„NATO nu se pregăteşte să meargă la groapă”, transmite Mark Rutte după întâlnirea cu Donald Trump

0
Publicat:

După întâlnirea cu președintele Donald Trump, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a ținut să transmită un mesaj clar pentru a liniști temerile privind viitorul Alianței.

Mark Rutte dă asigurări că NATO rămâne la fel de puternică. FOTO: AFP

Într-o conferință de presă organizată joi, 9 aprilie, după discuțiile de la Casa Albă cu președintele Donald Trump, Mark Rutte a dorit să înlăture orice îndoială legată de viitorul NATO.

„NATO nu se pregătește să meargă la groapă”, a declarat Mark Rutte, subliniind că Alianța dispune de fondurile și resursele necesare pentru a-și îndeplini scopul pentru care a fost creată.

Secretarul general a insistat asupra continuității misiunii NATO și asupra importanței unității între statele membre.

În contextul criticilor dure formulate de Donald Trump, care a contestat eficiența și angajamentul Alianței, Rutte a reafirmat că NATO rămâne un pilon de securitate solid și că resursele și capacitățile sale sunt suficiente pentru a răspunde provocărilor globale.

Mesajul lui Rutte vine după întâlnirea de la Casa Albă cu Donald Trump, care în ultima vreme a făcut mai multe declarații extrem de dure față de NATO și de unele state membre și a sugerat posibila retragere a Statelor Unite din alianța nord-atlantică.

Tensiunile au pornit încă de la începutul mandatului lui Donald Trump, pe fondul nemulțumirilor liderului american față de contribuțiile financiare ale statelor membre, și s-au amplificat odată cu refuzul aliaților de a participa, alături de Statele Unite la securizarea Strâmtorii Ormuz.

În acest context, Mark Rutte a transmis mai multor capitale europene că președintele american Donald Trump dorește, în următoarele zile, angajamente clare din partea aliaților pentru sprijinirea securizării Strâmtorii Ormuz, iar primele reacții au început deja să apară.