Medici fără Frontiere au sunat disperaţi la NATO să înceteze bombardamentele asupra spitalului din Afganistan. Oficialii spun că în spital se adăposteau talibani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre medici a descris cum pacienţii care nu au reuşit să fugă „au ars în propriile paturi“ FOTO AP

Organizaţia Medicins Sans Frontieres (Medici fără Frontiere – MSF) a sunat disperată la NATO şi Washington pentru a opri bombardamentul asupra spitalului din oraşul afgan Kunduz. Oficialii afgani susţin însă că în spital se adăposteau talibani.

Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, spune că este „profund îndurerat“ după ce armata SUA a bombardat spitalul afgan, ucigând 12 oameni din personalul medical şi 7 pacienţi, notează „Sky News“.

Unul dintre medici a descris cum pacienţii care nu au reuşit să fugă „au ars în propriile paturi“. Printre cei ucişi se numără şi trei copii, alte 37 de persoane fiind rănite serios. Toţi cei 12 medici ucişi lucrau pentru Medici fără Frontiere. Mulţi pacienţi şi membri ai personalului sunt încă daţi dispăruţi. La momentul bombardamentului în spital se aflau aproximativ 200 de persoane.

Armata americană a recunoscut că a condus atacuri aeriene „în vecinătatea“ spitalului şi că viza luptători talibani care trăgeau asupra soldaţilor americani. Armata a transmis că atacul „ar fi putut da naştere la daune colaterale dintr-o instituţie medicală din apropiere“.

Meinie Nicolai, preşedintele MSF, a solicitat transparenţă totală în investigaţie adăugând că „nu putem accepta că oroarea aceasta va fi catalogată simplu drept «daune colaterale»“.

12 medici au fost ucişi în spitalul din Kunduz 

Oficialii talibani spun că în spital erau terorişti talibani

Ministerul de Interne afgan a transmis că „10-15 terorişti“ se ascundeau în clădire şi de aceea a fost vizat spitalul. Ministerul de Interne a comunicat că 105 pacienţi, 80 de membri ai personalului şi peste 10 militanţi talibani se aflau în spital atunci când acesta a fost lovit. „Toţi teroriştii au fost ucişi, dar am pierdut şi medici“, a adăugat un purtător de cuvânt.

„Spitalul administrat de organizaţia Medici fără Frontiere era o bază a rebelilor talibani, folosită pentru organizarea şi lansarea de atacuri“, a declarat Hamdullah Danishi, guvernatorul provinciei Kunduz, situată în nord-estul Afganistanului. „Pot spune cu certitudine de sută la sută că spitalul era folosit de talibani. Spitalul are o curte mare, iar talibanii erau acolo. Am tolerat ceva vreme atacurile care erau lansate de acolo cu armament uşor şi greu, acum s-a ripostat“, afirmă Danishi.

Spitalul organizaţiei Medici fără Frontiere, după atacul american FOTO AP

MSF a transmis că a dat coordonatele spitalului forţelor americane şi afgane de mai multe ori, tocmai pentru a evita să fie prinşi în bătaia focului. „Localizarea precisă a spitalului din Kunduz a fost comunicată tuturor părţilor implicate de mai multe ori în ultimele luni“, a anunţat gruparea pe Twitter.

Organizaţia Medici fără Frontiere a respins din nou, duminică, acuzaţiile privind prezenţa vreunui insurgent taliban în spital în momentul raidului aerian american, argumentând însă că, indiferent dacă ar fi fost rebeli în unitatea medicală, aceştia aveau statutul de pacienţi, notează Mediafax.

Toate porţile curţii spitalului erau închise. Nu era nimeni altcineva în afară de membri ai personalului şi pacienţi. Este important să se ţină cont de faptul că, potrivit legislaţiei umanitare, orice persoană rănită tratată într-un spital este considerată pacient, deci personal noncombatant, indiferent de ce parte a luptat anterior“, a comunicat organizaţia umanitară internaţională.

Duminică, MSF au anunţat că şi-au retras personalul din oraşul Kunduz, la o zi după raidul aerian care a condus la moartea a 19 persoane. Naţiunile Unite au declarat că acest atac poate fi catalogat drept crimă de război.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei