Macron salută eliberarea ostaticilor israelieni de către Hamas. „Pacea devine posibilă pentru Israel, pentru Fâşia Gaza şi pentru regiune”

0
Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron salută luni, pe X, eliberarea primilor şapte ostatici de către Hamas ”Eitan Mor, Gali şi Ziv Berman, Matan Angrest, Omri Miran, Alon Ahel şi Guy Gilboa-Dalal”.

Emmanuel Macron, președintele Franței FOTO: Profimedia

”Împărăşesc bucuria familiilor (ostaticilor) şi poporului israelian, în timp ce şapte ostatici tocmai au fost predaţi Crucii Roşii”, a scris Emmanuel Macron, la sosirea la Shar al-Sheikh, la un ”summit al păcii” în Fâşia Gaza.

Primii şapte ostatici eliberaţi sunt Eitan Mor, Gali şi Ziv Berman, Matan Angrest, Omri Miran, Alon Ahel şi Guy Gilboa-Dalal, scrie Agerpres.

”Prin eliberarea lor, şi cea viitoare care va avea loc în această (luni) dimineaţa, a altor 13 ostatici, pacea devine posibilă pentru Israel, pentru Fâşia Gaza şi pentru regiune”, scrie şeful statului francez.

”Franţa va fi angajată în toate etapele planului preşedintelui (american Donald) Trump, alături de partenerii arabi pe i-a mobilizat”, scrie el.

Potrivit The Times of Israel, după predarea ostaticilor de către Crucea Roşie armatei israeliene, în Fâşia Gaza, ”ei vor fi escortaţi în afara Fâşiei Gaza, către o bază militară în apropiere de Reim, unde vor fi supuşi unui prin examen psihic şi mental şi se vor întâlni cu familiile lor”.

Ceilalţi 13 ostatici în viaţă urmează să fie eliberaţi ”mai târziu (luni), în diverse zone ale Fâşiei Gaza”, potrivit publicaţiei israeliene.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice