Liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, depune mărturie în procesul pentru corupţie al prim-ministrului Netanyahu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul opoziţiei israeliene Yair Lapid depune luni mărturie la un tribunal din Ierusalim în cadrul procesului în curs pentru corupţie al prim-ministrului Benjamin Netanyahu.

Yair Lapid

Sosirea lui Lapid la tribunal, în jurul orelor locale 09:00 (06:00 GMT), a fost retransmisă în direct la televiziune, în special pe canalul public Kan, scrie Agerpres.

Lapid depune mărturie în cadrul "dosarului 1000", în care prim-ministrul Netanyahu este acuzat de fraudă şi abuz de încredere în ceea ce priveşte relaţia sa cu Arnon Milchan, producător israelian la Hollywood.

Benjamin Netanyahu este acuzat că a primit din partea unor personalităţi foarte bogate, printre care Arnon Milchan, mari cantităţi de cadouri în valoare totală de 700.000 de şekeli (circa 176.000 de euro), sub formă de sticle de şampanie, ţigări de foi şi bijuterii, în perioada 2007-2016.

La rândul său, Netanyahu a afirmat că nu a făcut decât să accepte cadouri din partea unor prieteni, fără să le fi solicitat.

Avocaţii săi au declarat în octombrie 2019 că au primit o opinie legală de la experţi care conchide că Netanyahu avea dreptul să accepte cadouri de la prieteni apropiaţi.

Premierul Benjamin Netanyahu este suspectat că a promulgat în schimb un proiect fiscal ce i-ar fi adus lui Milchan milioane de dolari. Cu toate acestea, Ministerul Finanţelor a impus veto pe acest text.

Centristul Yair Lapid, care a fost premier al Israelului înainte ca Benjamin Netanyahu să revină în această funcţie la sfârşitul lui 2022, era ministru al finanţelor când "Legea Milchan" a fost dezbătută în 2013 şi 2014.

Benjamin Netanyahu, care a câştigat împreună cu aliaţii săi din partidele ultraortodoxe şi de extremă dreaptă alegerile din noiembrie 2022, este acuzat de corupţie într-o serie de dosare.

Procesul său a fost deschis în mai 2020, o premieră în Israel pentru un prim-ministru în exerciţiu. Netanyahu respinge acuzaţiile care i se aduc şi apreciază că este victima unei "vânători de vrăjitoare".

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți