Khalilur Rahman, ales președinte al Adunării Generale ONU după un vot la limită
0Ministrul de Externe al Bangladeshului, Khalilur Rahman, a fost ales președinte al Adunării Generale a ONU, în urma unui vot strâns, în care a obținut cu opt voturi mai mult decât contracandidatul său.
Funcția de președinte al Adunării Generale a ONU este, în mod obișnuit, atribuită prin rotație regională și validată prin consens, prin aclamaţie, fiind destul de rare cazurile în care în competiţie intră mai mulţi candidaţi mulți candidați să intre într-o competiție reală.
Khalilur Rahman, ministru de Externe al Bangladeshului, a fost ales marți, 2 iunie, președinte al celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, în urma unui scrutin secret desfășurat între statele membre. El a obținut 99 de voturi, cu doar 8 mai multe decât contracandidatul său, diplomatul cipriot Andreas Kakouris, care a primit 91 de voturi, potrivit thedailystar.
Khalilur Rahman îşi va începe oficial mandatul în luna septembrie, când o va înlocui pe fostul ministru german de externE Annalena Baerbock.
La începutul anului, în cursa pentru postul de preşedinte al Adunării ONU se înscrisese şi ambasadorul palestinian la ONU Riyad Mansour, însă ulterior s-a retras candidatura, după ce Israel a condamnat candidatura sa.
Cine este Khalilur Rahman
Khalilur Rahman a fost numit ministru de Externe în februarie 2026, în guvernul condus de premierul Tarique Rahman.
Înainte de a ocupa această funcţie, el a făcut parte din guvernul interimar condus de Muhammad Yunus, instalat după înlăturarea fostului prim-ministru Sheikh Hasina. În acea perioadă, a ocupat funcția de consilier pe securitate și de coordonator pentru dosarul refugiaților rohingya.
De asemenea, de-a lungul carierei sale, a fost implicat și în discuții comerciale cu Statele Unite, fiind considerat apropiat de mediile diplomatice americane.