Iranul amenință cu extinderea atacurilor asupra navelor comerciale: Marea Mediterană, una dintre zonele menționate

0
Publicat:

Un ofițer iranian de rang înalt a avertizat sâmbătă că și alte rute maritime internaţionale ar putea fi blocate ca răspuns la războiul din Fâşia Gaza.

Rebel houthi FOTO EPA-EFE

Generalul Mohammad Reza Naqdi, purtător de cuvânt al comandantului Gărzilor Revoluţionare, a declarat că, „odată cu continuarea crimelor în Fâşia Gaza”, Statele Unite şi aliaţii săi ar trebui, de asemenea, să se aştepte la apariţia unor grupuri de rezistenţe suplimentare, transmite DPA, citată de Agerpres.

În afară de Marea Roșie, Marea Mediterană, Strâmtoarea Gibraltar şi alte rute ar putea fi de asemenea, blocate în curând, a amenințat generalul iranian, potrivit agenţiei de presă Fars News.

În pofida acestei amenințări, regimul de la Teheran neagă orice implicare a sa în atacurile rebelilor houthi din Yemen asupra traficului comercial în Marea Roşie.

„Rezistenţa (grupurile armate create de Iran pentru a lupta împotriva Israelului, n. red.) are propriile forţe şi acţionează conform propriilor decizii şi capacităţi”, a declarat viceministrul iranian de Externe Ali Bagheri pentru agenţia locală Mehr.

Potrivit Mehr, diplomatul iranian a reacţionat astfel la „afirmaţiile occidentale” conform cărora Teheranul îi informează pe rebelii houthi yemeniţi despre „locaţia navelor americane”.

Vineri, Casa Albă a acuzat Iranul că este „puternic implicat în planificarea” recentelor atacuri comise de rebelii Houthi din Yemen în Marea Roșie și Marea Arabiei, furnizându-le echipament militar sofisticat şi informaţii.

Susţinând că acţionează în sprijinul Hamas în războiul împotriva Israelului, rebelii houthi, susţinuţi de Teheran, şi-au revendicat responsabilitatea pentru mai multe atacuri efectuate în ultimele săptămâni împotriva navelor comerciale care au legături, potrivit acestora, cu Israelul, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Sâmbătă, o dronă a lovit un petrolier în largul Indiei şi a provocat pagube, dar niciun rănit, potrivit a două agenţii de transport maritim, una afirmând că nava avea legătură cu Israelul.

Potrivit Pentagonului, rebelii houthi, care controlează zone întregi din teritoriul Yemenului, inclusiv capitala Sanaa, au lansat peste o sută de atacuri cu drone şi rachete, care au vizat zece nave comerciale implicând peste 35 de ţări.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul