Patru drone de atac, doborâte de o navă de război americană în Marea Roşie. Atacurile rebelilor houthi s-au înmulțit
0Un distrugător american care patrula sâmbătă în Marea Roşie a doborât patru drone de atac dinspre Yemen care îl vizau, a anunţat Comandamentul Militar Central al SUA (CENTCOM), transmite duminică AFP.
USS Laboon "a doborât patru drone aeriene fără pilot care veneau din zonele controlate de houthi din Yemen, care se îndreptau" spre nava americană, a declarat CENTCOM pe X (fostul Twitter), precizând că nu s-au înregistra răniţi sau pagube, transmite Agerpres.
Atacuri ale rebelilor houthi
Un petrolier gabonez care naviga sub pavilion indian, MV Saibaba, a fost lovit sâmbătă în Marea Roşie de o dronă de atac trasă de rebelii houthi din Yemen, a anunţat Comandamentul Central American (CENTCOM), precizând că nu s-au înregistrat răniţi, transmite AFP.
Un alt cargou, MV Blaamanen, sub pavilion norvegian, a fost, de asemenea, vizat de o dronă a rebelilor houthi, care a ratat cu puţin ţinta, potrivit sursei citate. CENTCOM a mai precizat că, din 17 octombrie până în prezent, cu aceste două incidente, s-au înregistrat, în total, 15 atacuri comise de houthi asupra unor nave comerciale.
Amenințare: și alte rute comerciale ar putea fi blocate
Generalul Mohammad Reza Naqdi, purtător de cuvânt al comandantului Gărzilor Revoluţionare, a declarat că, "odată cu continuarea crimelor în Fâşia Gaza", Statele Unite şi aliaţii săi ar trebui, de asemenea, să se aştepte la apariţia unor grupuri de rezistenţe suplimentare.
Marea Mediterană, strâmtoarea Gibraltar şi alte rute ar putea fi de asemenea, blocate în curând, a spus generalul, potrivit agenţiei de presă Fars News.
Iranul a negat orice implicare în atacurile rebelilor houthi din Yemen asupra traficului comercial în Marea Roşie.