Iranienii își fac auzită vocea: „Nu lăsați frumosul Teheran să devină Gaza”

Israelul și Iranul se lovesc reciproc cu rachete de cinci zile, iar iranienii spun că nu vor nici războiul ăsta, nici regimul, dar nici să devină Irak, Siria sau Afganistan.

Armata israeliană (IDF) a anunțat, marți, că l-a eliminat pe şeful de Stat Major al Iranului, cel mai înalt comandant militar al regimului. „Ali Shadmani, cel mai înalt responsabil militar al Iranului şi cel mai apropiat consilier militar al liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a fost ucis într-o lovitură a (forţelor aeriene israeliene) în centrul Teheranului, în urma unor informaţii precise”, susţine armata israeliană.

El fusese numit de ayatollahul Ali Khamenei în locul generalului Alam Ali Rashid, care a fost ucis în prima salvă de lovituri israeliene de vineri.

Presa iraniană a anunţat explozii şi tiruri puternice ale apărării antiaeriene la Teheran, marţi dimineaţă, fumul ridicându-se în estul oraşului după o explozie a unor presupuse proiectile israeliene.

Apărarea antiaeriană a fost activată şi la Natanz, unde se află instalaţii nucleare cheie, la 320 km distanţă de capitală, a raportat site-ul de ştiri Asriran.

Pe lângă un atac asupra autorităţii de radiodifuziune, Israelul a declarat că a mai efectuat atacuri de amploare asupra unor obiective militare iraniene, inclusiv depozite de arme şi lansatoare de rachete.

Ministrul israelian al Apărării i-a transmis lui Khamenei că ar putea sfârși ca Saddam Hussein. În plus, un grup legat de Israel susține că a piratat o bancă iraniană.

În Israel, sirenele de raid aerian au sunat în Tel Aviv după miezul nopţii şi din nou dimineaţa devreme, când s-au auzit mai multe explozii deasupra oraşului.

Martorii Reuters au auzit, de asemenea, explozii deasupra Ierusalimului şi a oraşului Herzliya, unde au fost raportate avarii la o clădire.

„Nu lăsați frumosul Teheran să devină Gaza”

Teheranul, un oraș viu, cu bulevarde aglomerate și cafenele ticsite de tineri, trăiește acum nopți lungi și neliniștite. Cozile interminabile la benzinării și brutării sunt doar semnele vizibile ale unei tensiuni care roade capitala Iranului din interior. În orele dinspre zori ale zilei de vineri, un atac surprinzător venit din partea Israelului a schimbat totul.

Străzile sunt pline de mașini care caută o cale de scăpare. Casele, de oameni care nu știu dacă vor prinde ziua de mâine. Într-un oraș lipsit de adăposturi anti-bombă și fără alerte de raid aerian, populația civilă este prinsă într-o realitate pe care o privea, până de curând, doar pe ecrane – în Gaza sau Damasc.

„N-am mai dormit de zile întregi”, spune Donya, o studentă de 21 de ani la muzică, într-o discuție purtată pe o aplicație criptată. Numele e schimbat, la cererea ei. Nu vrea să fugă, deși majoritatea celor din jur încearcă să părăsească orașul. „Tatăl meu spune că e mai demn să mori în propria casă decât să fugi.”

Donya se regăsește între două lumi: un regim religios pe care îl detestă și o putere militară, Israelul, ale cărei lovituri devastatoare le-a văzut în Gaza. Acum le trăiește în orașul ei. „Nu vreau ca frumosul meu Teheran să devină Gaza”, spune ea. Iar mesajul lui Benjamin Netanyahu către iranieni, de a se ridica împotriva conducerii teocratice, o lasă rece. „Nici Israelul, nici vreo altă putere străină nu ne-a vrut vreodată binele. Nu vrem nici Republica Islamică, dar nici bombardamentele voastre.”

Primele ore după atacuri au produs o ciudată emoție în rândul unora. O femeie – care vorbește sub protecția anonimatului – povestește că, inițial, s-a bucurat să vadă figuri puternice ale regimului militar iranian căzând. „Credeam că sunt intangibili.” Bucuria a fost însă scurtă. „A doua zi, când am aflat că au murit oameni obișnuiți, necunoscuți, oameni ca mine... s-a transformat totul în frică și tristețe.”

Autoritățile iraniene anunță peste 220 de morți – majoritatea femei și copii – din 14 iunie până acum. Israelul declară la rândul său că rachetele iraniene au ucis 24 de civili. Dar, spre deosebire de Israel, Iranul nu are sisteme eficiente de alertare sau adăposturi anti-aeriene. Rachetele cad pe neașteptate, iar în paralel, presa israeliană și cea iraniană relatează despre atacuri cu mașini-capcană în Teheran.

Lipsă de încredere în autoritățile iraniene

Dincolo de frontul militar, se conturează o altă fractură: cea a încrederii în autorități. Chiar și o parte dintre simpatizanții regimului admit, în șoaptă, că apărarea „de neclintit” a fost serios compromisă. Pentru mulți cetățeni, neîncrederea în stat este deja cronică.

„Teheranul e mare, dar fiecare cartier a fost lovit într-un fel sau altul”, spune o altă tânără. Ea și familia ei s-au mutat temporar într-o zonă mai puțin expusă. „Ne verificăm rudele și prietenii din oră în oră, doar ca să aflăm dacă sunt în viață.”

Atmosfera e una de Titanic

Atmosfera e una de Titanic, spune ea. „Unii încearcă să fugă. Alții spun că nu e mare lucru. Iar unii... dansează.” Familiile sunt divizate. Prieteniile, puse la încercare. Între regim și atacatorii săi, mulți iranieni nu mai știu unde să se poziționeze. „Protestez de ani de zile împotriva regimului, dar ceea ce face Netanyahu e de neiertat. Bomba nu te întreabă dacă ești cu sau împotriva guvernului.”

Diaspora iraniană, răspândită în Europa și America de Nord, privește cu aceeași neputință. Dorreh Khatibi-Hill, activistă pentru drepturile femeilor din Leeds, spune că e imposibil de transmis ce simt iranienii în aceste zile. „E o bucurie amară să vezi figuri criminale eliminate. Dar știm că mor civili. E o tragedie umanitară de proporții.”

„Iranienii nu au nevoie de salvatori cu avioane de luptă”, adaugă ea. „Nu vrem nici regimul, dar nici să devenim Irak, Siria sau Afganistan. Nimeni nu vrea războiul ăsta.”