Henry Kissinger avertizează că un conflict permanent între SUA şi China ar fi „catastrofal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conflictele dintre SUA şi China vor fi „inevitabile” şi vor avea „un rezultat catastrofal” care va fi „mai grav decât războaiele mondiale”, dacă cele două state nu-şi vor rezolva neînţelegerile, potrivit fostului secretar american de Stat, Henry Kissinger.

„Suntem într-o perioadă dificilă acum. Sunt încrezător că liderii ambelor părţi vor realiza că viitorul lumii depinde de capacitatea celor două ţări de a ajunge la soluţii şi de a gestiona dificultăţile inevitabile”, a spus el la un eveniment găzduit de Comitetul Naţional pentru Relaţiile dintre SUA şi China, care a avut loc joi, la New York, potrviti South China Morning Post.

„Nu există niciun dubiu că multe aspecte ale evoluţiei Chinei reprezintă o provocare pentru Statele Unite”, a spus Kissinger, în vârstă de 96 de ani. „Până acum nu s-a mai întâmplac ca două state importante din părţi ale lumii să fie în poziţii similare”.

Fostul şef al diplomaţiei americane a mai precizat că cele două state trebuie să înţeleagă că un conflict permanent între ele nu va avea niciun câştigător şi că se va sfârşi „cu un rezultat catastrofic” deopotrivă pentru Beijing şi pentru Washington.

Dacă nu se va ajunge la nicio rezolvare „va fi mai grav decât războaiele ondiale care au ruinat civilizaţia europeană”, a spus el.

„Nu mai este posibil să gândeşti că o parte o poate domina pe cealaltă. Trebuie să se obişnuiască cu ideea că au o astfel de rivalitate”, a adăugat Kissinger.

Comentariile lui Kissinger – care a fost forţa diplomatică din spatele vizitei istorice a preşedintelui Nixon în China, în 1972 – au venit în contexul în care primele două cele mai mari economii ale lumii sunt angajate într-un război comercial care a slăbit apetitul pentru afaceri şi le-a afectat perspectivele de creştere economică.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete