Fugari nord-coreeni arestaţi în China riscă să fie predaţi regimului răzbunător de la Phenian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Activist sud-coreean militând pentru protejarea fugarilor nord-coreeni. FOTO Alternet.org

Autorităţile chineze au arestat 11 nord-coreeni la graniţa între cele două ţări, în timp ce grupul încerca să fugă din ţara natală. Cel mai probabil fugarii vor fi trimişi înapoi în Coreea de Nord, avertizează activiştii pentru respectarea drepturilor omului, unde disidenţii riscă pedepse dure, cum ar fi încarcerarea, munca silnică, tortura sau chiar moartea lor şi a rudelor lor.

Cei 11 nord-coreeni au fost arestaţi în provincia chineză Jilin, aflată în apropiere de graniţa între cele două ţări, pe 19 iunie, a declarat un chinez care a lucrat ca misionar pentru a-i ajuta pe nord-coreenii sosiţi în China, sub condiţia anonimităţii.

„Sperăm că (preşedintele chinez)  Xi Jinping îi va ajuta pe aceşti oameni în calitate de lider al unei naţiuni măreţe”, a declarat sursa jurnaliştilor din cadrul agenţiei Reuters.

Miercuri, liderul de la Beijing vizitează Coreea de Sud pentru a discuta cu preşedinta Park Geun-hye, unul dintre subiecte fiind programul nuclear al Coreei de Nord, care a creat nemulţumiri în regiune.

Reprezentanţi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite au declarat că Beijingul trebuie să se supună legii internaţionale şi să nu-i deporteze pe fugarii nord-coreeni, unde ar putea fi pedepsiţi aspru atât ei cât şi familiile lor, aşa cum puterea de la Phenian obişnuieşte să pedepsească disidenţii.

 Însă autorităţile chineze ar putea să-i trimită pe fugari înapoi în ţara natală, acuzând că grupul de 11 nord-coreeni a încercat să se strecoare în ţara vecină din motive economice. Coreea de Nord îi consideră criminali, ceea ce ar atrage pedepse dure, relatează Reuters.

Un raport al ONU, publicat în 2014, detaliază numeroase cazuri de abuzuri săvârşite de puterea centrală de la Phenian, cum ar fi torturi, înfometarea populaţiei şi execuţii. În ciuda dovezilor copleşitoare, Phenianul a respins cu vehemenţă raportul specialiştilor şi al observatorilor internaţionali, catalogându-l drept „un fals”.  

 

 

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”