Consiliul de Securitate al ONU se reunește de urgenţă după incursiunile avioanelor ruseşti în spaţiul aerian al Estoniei

0
0
Publicat:

Consiliul de Securitate al ONU organizează luni,22 septembrie, o reuniune de urgenţă pentru a discuta despre incursiunile ruseşti în spaţiul aerian al Estoniei, au declarat duminică oficialii estonieni şi ai ONU.

Avioanele Rusiei au pătruns în spațiul aerian al Estoniei. FOTO EPA

Estonia a solicitat reuniunea de urgenţă după ce trei avioane de vânătoare ruseşti MiG-31 au intrat fără permisiune în spaţiul său aerian deasupra Golfului Finlandei, vineri, scrie News.ro, citând CNN.

Aeronavele au rămas acolo timp de 12 minute înainte de a fi interceptate de NATO, potrivit Ministerului de Externe al Estoniei şi unui purtător de cuvânt al alianţei.

Ministrul estonian de Externe, Margus Tsahkna, a declarat duminică, într-o postare pe X, că acţiunile Rusiei „subminează principiile vitale pentru securitatea tuturor statelor membre ale ONU”.

Atunci când astfel de acţiuni sunt comise de un membru permanent al Consiliului de Securitate, ele trebuie abordate chiar de către acest organism”, a scris Tsahkna.

Consiliul de Securitate urmează să discute ceea ce ministerul a descris ca fiind o „încălcare flagrantă, imprudentă şi evidentă a spaţiului aerian al NATO” şi „încălcările repetate ale dreptului internaţional” de către Rusia, potrivit Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei,

Ministerul rus al Apărării a negat că avioanele sale au intrat în spaţiul aerian estonian, insistând că zborurile au fost efectuate „în strictă conformitate cu normele internaţionale”.

Purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Stéphane Dujarric, a declarat că reuniunea de urgenţă este programată pentru luni, la ora 10.

Estonia a solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU

Ucraina a depus, de asemenea, o cerere pentru a participa la reuniunea Consiliului de Securitate şi a-şi prezenta poziţia. Cererea a fost adresată Republicii Coreea, care deţine preşedinţia rotativă a consiliului.

Pentru prima dată în 34 de ani, Estonia a solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU”, a scris ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, pe X. „Acest lucru demonstrează amploarea fără precedent a ameninţărilor pe care Rusia agresivă le reprezintă pentru stabilitatea Europei.”

După încălcarea spaţiului său aerian, Estonia a solicitat, de asemenea, consultări în temeiul articolului 4 din Tratatul NATO, mecanismul care permite oricărui membru să aducă în mod oficial o problemă în atenţia principalului organism decizional al alianţei.

O reuniune este prevăzută să aibă loc în această săptămână.

Estonia este al doilea membru NATO care a solicitat consultări în temeiul articolului 4 în ultimele zile, după solicitarea Poloniei de săptămâna trecută, în urma intrării în spaţiul său aerian a mai multor drone şi avioane de vânătoare ruseşti.

Forţele suedeze şi germane au raportat și ele, duminică, că avioanele suedeze JAS 39 Gripen şi avioanele germane Eurofighter au fost trimise în misiune deasupra Mării Baltice de Sud pentru a identifica şi monitoriza un avion de recunoaştere rus IL-20 care zbura în spaţiul aerian internaţional fără plan de zbor sau contact radio.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026