Cea mai bogată femeie din lume spune că săracii ar trebui să „bea mai puţin şi să muncească mai mult“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gina Rinehart, cea mai bogată femeie din lume FOTO Getty

Australianca Gina Rinehart, cea mai bogată femeie din lume şi moştenitoarea imperiului minier fondat de tatăl său, a stârnit nemulţumirea clasei muncitoare, dar şi a celor mai înstăriţi, cu sfaturile sale referitoare la cum să devii bogat.

Într-un editorial scris pentru o revistă australiană, Reinhart le-a transmis săracilor să nu se mai plângă de situaţia lor şi a cerut guvernului să reducă salariul minim pentru a atrage investiţii.

Dacă eşti invidios pe cei cu bani mai mulţi, nu sta pur şi simplu şi te plânge. Fă ceva care să-ţi aducă bani, petrece mai puţin timp consumând alcool şi tutun sau socializând şi petrece mai mult timp muncind“, a fost sfatul miliardarei.

Rinehart, însă, şi-a obţinut banii cât se poate de simplu: i-a moştenit. Minele de fier ale familie sale i-au adus o avere de 30,1 miliarde de dolari, transformând-o  în cea mai bogată australiancă şi cea mai bogată femeie de pe planetă, scrie Los Angeles Times.

Nu există niciun monopol pentru a deveni milionar. Deveniţi unul dintre acei oameni care muncesc din greu, investesc, construiesc şi creează locuri de muncă şi oportunităţi pentru alţii“, a încurajat ea. 

Rinehart a criticat ceea ce ea numeşte „politici guvernamentale socialiste şi împotriva afacerilor“ şi a cerut oficialilor australieni să reducă salariul minim pe economie şi impozitele.

Milionarii şi miliardarii care aleg să investească în Australia sunt, de fapt, aceia care îi ajută cel mai mult pe săraci şi pe tineri. Acest secret trebui răspândit la scară largă“, susţine Rinehart.

Ministrul australian de Finanţe, Wayne Swan, un critic al milionarilor care luptă împotriva taxei miniere, a reacţionat imediat. „Aceste comentarii sunt o insultă la adresa milioanelor de muncitori australieni care merg la muncă şi tanspiră sânge pentru a-şi putea hrăni copiii şi plăti facturile“, a spus acesta.

Ged Kearney, preşedintele Consiliului australian al Sindicatelor, a adăugat despre comentariile ei că „provin din partea cuiva care nu a muncit niciodată ca să trăiască şi că reprezintă o insultă la adresa a milioane de muncitori australieni care nu au avut norocul să moştenească o avere“.

Sfaturile de îmbogăţire ale australiencei continuă în cartea pe care a scris-o, „5-Step Guide to Making Loads of Money“:

1. Asigură-te că tatăl tău este bogat

Fă tot ce este posibil pentru a avea moştenire, pentru a salva din timpul necesar construirii afacerii de la zero. Moştenirea unei averi de 75 de milioane de doalri şi o mină de fier a fost moştenirea mea. A ta care este?

2. Ţine-ţi copiii departe de bani

De atâtea ori văd părinţi mult prea generoşi cu copiii lor. Cu cât le dai mai mult, cu atât vor dori mai mult şi, înainte să-ţi dai seama, vor spera că banii le vor cădea din cer. Stabileşte o înţelegere legală cu privire la ceea ce îţi aparţine şi ceea ce le revine lor. Şi dacă sunt nemulţumiţi, nu te sfii să-i ameninţi că le iei moştenirea. Astfel le vei forma caracterul.

3. Când veniturile îţi sunt ameninţate, plăteşte pentru o campanie publicitară

Sunt sătulă de plângăcioşii care susţin că nu sunt plătiţi suficient de mult, dar nu au curaj să îşi susţină argumentul într-o campanie TV. Zilele trecute un puşti care lucra la McDonald's era îngrijorat că nu va fi propus pentru o mărire de salariu. I-am spus să nu-mi zică mie asta, ci agenţiei de publicitate. M-a luat în râs, tipic pentru generaţiile tinere din prezent.

4. Importă forţă de muncă ieftină

Daca menajara sau grădinarul îţi este concetăţean, probabil că îi plăteşti un salariu prea mare. Adu personal de alte naţionalităţi, din ţări din lumea a treia, acolo unde este posibil. Acest aspect taie din costuri şi oferă oportunităţi pentru cei care au nevoie de ele.

5. Scrie o poezie

De când am scris poezia „Viitorul nostru“, averea mea a crescut cu peste un miliard de dolari. Cine spune că nu poţi face bani din artă?

Mai multe pentru tine:
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală