Video Cazul copiilor ascunși în pădure timp de patru ani: primele imagini din tabăra improvizată a tatălui fugar

0
Publicat:

Poliția neozeelandeză a publicat primele imagini cu unul dintre adăposturile unde Tom Phillips și-a ascuns cei trei copii timp de aproape patru ani. Cazul continuă să ridice întrebări, în ciuda faptului că bărbatul a fost ucis luni într-un schimb de focuri cu poliția.

Copiii ascunși în pădure timp de patru ani FOTO: Arhivă

Doi dintre copiii lui Tom Phillips au fost găsiți luni într-o ascunzătoare din regiunea Waikato, la câteva ore după ce tatăl lor a fost împușcat mortal de poliție. Cel de-al treilea copil, care se afla cu Phillips în momentul confruntării, a ajutat la localizarea surorilor sale.

Ofițerii au declarat că minorii „se simt bine”, însă recuperarea lor emoțională și psihologică va fi de durată.

Tom Phillips a fugit în 2021 împreună cu cele două fiice și fiul său, cu vârste estimate acum la 9, 10 și 12 ani. El dispăruse pe Insula de Nord a Noii Zeelande, după ce pierduse custodia copiilor în urma divorțului.

Imagini din tabăra improvizată

Poliția a făcut publice fotografii cu una dintre taberele unde familia s-a ascuns. Aceasta se afla la aproximativ 2 kilometri de locul unde Phillips a fost ucis. În imagini apar un ATV, doze de băuturi aruncate și mai multe arme de foc găsite în apropiere.

Echipele de anchetă verifică zonele în care a stat familia și au discutat cu fermierii, localnicii și muncitorii din zonă. Acest demers are scopul de a ne ajuta să construim o imagine clară asupra deplasărilor lui Tom Phillips și ale copiilor”, a explicat comisarul adjunct interimar Jill Rogers.

Criminaliștii au fost trimiși la fața locului pentru a aduna probe.

Starea copiilor și a polițistului rănit

Jill Rogers a mai precizat că micuții cooperează cu anchetatorii: „Personalul nostru a descris copiii ca fiind cooperanți și au vorbit cu ușurință cu echipa noastră, care le-a oferit gustări și băuturi în timp ce așteptau să fie scoși din tabără”.

În prezent, ei se află în grija Oranga Tamariki – Ministerul pentru Copii din Noua Zeelandă. „Vom continua să lucrăm îndeaproape cu ei, acordând timpul și atenția necesare după calvarul prin care au trecut”, a adăugat Rogers.

Polițista a oferit și o actualizare privind colegul rănit în confruntare: „Ofițerul are un drum lung până la recuperare. Vom fi alături de el și de familia lui la fiecare pas”.

Întrebările rămase fără răspuns

De-a lungul anilor, poliția a făcut numeroase apeluri pentru găsirea lui Phillips, însă acesta a reușit să se ascundă. Unele camere de supraveghere l-au surprins comițând furturi, dar au existat puține informații clare despre locul unde se afla împreună cu copiii.

Un detectiv a confirmat că, în 2024, bărbatul nu mai avea drepturi legale de custodie. Totuși, rămâne neclar cum a reușit să evite ani la rând poliția, în ciuda căutărilor naționale, și cum a avut acces la arme.

„Au văzut lucruri pe care copiii nu ar trebui să le vadă”

Ministrul poliției, Mark Mitchell, a subliniat că prioritatea autorităților este acum siguranța celor trei copii: „Prioritatea noastră este să ne asigurăm că acești copii sunt îngrijiți și că există un plan atent, în care toată lumea se implică la momentul potrivit”.

El a adăugat: „Au văzut și au fost expuși la lucruri pe care copiii din țara noastră nu ar trebui să le vadă”.

Mai multe pentru tine:
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Val de ură după nunta lui Dorian Popa din Maldive. Artistul, făcut praf după ce a publicat acest video cu mireasa
Bucureștiul se luminează în weekend: Spotlight-Festivalul Internațional al Luminii, ediția a 9-a. Care este programul
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
„Umanitarii anului”: Harry și Meghan, premiați pentru lupta împotriva pericolelor online. Discursul ducesei, similar cu cel al Prințesei de Wales
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
Cu ce se delectează în mod frecvent Prințesa Charlene, Prințesa Kate sau Regina Letizia. Mâncărurile preferate ale nobililor
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!