Arestări în masă la Abu Dhabi. Sute de persoane, acuzate că au răspândit „informații înșelătoare”
0Poliția din Abu Dhabi a anunțat miercuri, 8 aprilie, că a reținut 375 de persoane acuzate că au filmat sau au distribuit „informații înșelătoare” în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, în care statele din Golf ce găzduiesc baze militare americane au fost vizate de atacuri iraniene.
De la declanșarea conflictului, pe 28 februarie, autoritățile din regiune au intensificat controlul asupra imaginilor și mesajelor publicate online cu privire la atacurile lansate de Iran ca represalii, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Persoanele arestate - cetățeni ai mai multor naționalități + au filmat diverse locații și au distribuit pe rețelele sociale informații considerate „înșelătoare” despre evenimentele aflate în desfășurare, potrivit unui comunicat oficial.
„Poliţia din Abu Dhabi anunţă arestarea a 375 de persoane de diferite naţionalităţi pentru filmarea unor diferitelor locaţii şi difuzarea pe reţelele de socializare a unor informaţii înşelătoare legate de evenimente în desfăşurare", se arată într-un comunicat.
Dosarele lor au fost înaintate procuraturii.
Măsuri similare au fost adoptate în toate emiratele din cadrul Emiratelor Arabe Unite, precum și în alte state din Golf, unde atacurile iraniene au vizat nu doar baze militare americane, ci și infrastructuri civile, inclusiv hoteluri, aeroporturi și instalații petroliere.