Actualul preşedinte egiptean se îndepărtează de la democraţie şi calcă pe urmele predecesorilor săi

În urmă cu 20 de ani, Edward Djerejian, un celebru fost diplomat al Statelor Unite, s-a arătat îngrijorat de faptul că islamiştii ar putea profita de alegerile democratice pentru a ajunge la putere, după care vor şterge cu buretele orice promisiune.

Săptămâna trecută, preşedintele egiptean Mohamed Morsi, membru al mişcării „Frăţia Musulmană“, şi primul preşedinte egiptean ales pe cale democrată, părea că va îndeplini tragica profeţie a fostului diplomat american.

Într-o serie de modificări unilaterale a Constituţiei interimare a Egiptului, Morsi a susţinut că decizia sa „este finală şi obligatorie, că nu poate fi atacată în niciun fel de vreo entitate“ şi că doar el este împuternicit să „ia măsurile necesare pentru a proteja ţara şi obiectivele Revoluţiei”.

Dar, oricât de şocante ar fi acţiunile lui Morsi, ele nu dovedesc că islamiştii nu pot fi un popor democratic. Decizia preşedintelui de a-şi însuşi o autoritate necontestabilă, nu a făcut parte dintr-un plan clandestin al „Frăţiei Musulmane” de a instaura o autocraţie sfântă, spune Tarek Masoud, specialist pe probleme din Orientul Mijlociu. În schimb, preşedintele egiptean a urmat pur şi simplu aceeaşi paşi pe care i-au făcut ceilalţi preşedinţi timp de mai bine de 60 de ani: a relaxat restricţiile referitoare la autoritatea sa, pentru a-şi putea îndeplini obiectivele, a scris Masoud pentru CNN.

Este posibil ca tentaţia puterii să-l fi atras pe preşedintele egiptean, indiferent de orientarea partidului din care face parte, comentează publicaţia citată. Acest lucru nu rezultă doar din faptul că Egiptul are în urmă o istorie lungă de conducători care au luat decizii radicale. O parte din vină o are actuala istorie politică a Egiptului, deoarece nu există niciun actor, instituţie sau organizaţie care să ţină în frâu ambiţiile preşedintelui.

În astfel de circumstanţe, chiar şi cei mai riguroşi democraţi ar putea fi atraşi în mirajele autoritarismului. Mai întâi, în numele binelui, şi, mai târziu, în slujba ambiţiilor mascate.

În general, ambiţiile preşedinţilor sunt ţinute în frâu de legi şi acesta urma să fie rolul Constituţiei interimare a Egiptului. În ianuarie a fpst ales un Parlament, dar Curtea Constituţională Supremă l-a dizolvat, odată ce devenise clar că Morsi va fi ales preşedinte.

Motivul invocat pentru dizolvarea Parlamentului au fost alegerile neconstituţionale, dar adevăratul motiv a fost că islamiştii dominau Parlamentul, iar Curtea s-a temut că această legislaţie islamică, la care se adaugă un preşedinte care face parte din „Frăţia Musulmană”, va duce Egiptul către o guvernare teocratică.

În absenţa unei legislaţii pentru alegeri, situaţia a rămas în mâinile Consiliului Suprem al Forţelor Armate. După ce regimul condus de fostul lider Hosni Mubarak a fost înlăturat, Egiptul a fost condus de timp de 18 luni de un consorţiu format din generalii Consiliului Suprem.

Ulterior, preşedintele a preluat puterea. Ezitarea lui în reinstalarea Parlamentul dizolvat confirmă ipoteza că scopul său principal este de a-şi extinde atribuţiile în calitate de conducător al statului, şi consideră că el este mai în măsură să restabilească ordinea în Egipt, decât un corp legislativ reticient la anumite orientări politice, spune Masoud.

Deşi Frăţia Musulmană a susţinut acţiunile preşedintelui, există semne că cel puţin câţiva membri din organizaţie nu sunt mulţumiţi de actualele decizii ale preşedintelui.

„În ciuda apartenenţei mele la Frăţie, sunt un fiu al Revoluţiei pentru libertate. Prin urmare, nu sunt de acord ca preşedintele să deţină puteri nelimitate, indiferent de motivul şi de durata lor”, a declarat Muhammad Abd al-Quddus, un membru al Frăţiei şi al uniunii jurnaliştilor din Egipt.