Washingtonul, avertizat de UE că tarifele între aliați sunt „o greșeală”. Mesaj ferm legat de Groenlanda, înainte de sosirea lui Trump la Davos

0
Publicat:

Președinta Comisiei Europene a transmis un mesaj ferm Statelor Unite în cadrul discursului susținut marți la Forumul Economic Mondial de la Davos: „Solidaritatea cu Groenlanda și Regatul Danemarcei este deplină, iar suveranitatea lor nu este nenegociabilă”. Ursula von der Leyen a criticat intenția Washingtonului de a introduce tarife suplimentare pentru produsele europene și a subliniat că astfel de măsuri între parteneri strategici reprezintă „o greșeală”

Vorbind despre tensiunile generate de presiunile administrației americane asupra Groenlandei, von der Leyen a insistat că securitatea Arcticii este un obiectiv comun al UE și SUA și că acordurile comerciale existente trebuie respectate.

„Când vine vorba de securitatea Arcticii, Europa este complet angajată. UE și SUA împărtășesc aceleași obiective. De aceea, propunerile de tarife suplimentare între aliați sunt o greșeală. Acordul UE-SUA din iulie trecut arată că un acord semnat trebuie respectat”, a declarat președinta Comisiei Europene, potrivit paginii oficiale a Comisei Europene

Ursula von der Leyen a reacționat astfel la anunțul președintelui american Donald Trump privind introducerea unor taxe suplimentare de 10% pentru statele europene. Ea a subliniat că relația transatlantică nu trebuie împinsă într-o zonă de confruntare.

„Considerăm poporul american nu doar aliaţi, ci şi prieteni. Iar a ne târî într-o spirală descendentă periculoasă nu ar face decât să-i ajute pe adversarii pe care ambii suntem atât de hotărâţi să-i ţinem departe de panorama noastră strategică. Răspunsul nostru va fi ferm, unit şi proporţional. Considerăm poporul Statelor Unite nu doar aliați, ci prieteni. Căderea într-o spirală periculoasă ar ajuta doar adversarii noștri. Răspunsul nostru va fi ferm, unit și proporțional. Europa trebuie să se adapteze la noua arhitectură de securitate și realități – și să accelereze independența sa de la securitate la economie, apărare și democrație”, a afirmat președinta Comisiei Europene, citată de Agerpres.

Referindu-se la acordul comercial convenit anul trecut între Bruxelles și Washington, von der Leyen a reiterat că angajamentele asumate trebuie respectate de ambele părți.

UE şi Statele Unite au convenit asupra unui pact comercial în iulie anul trecut. Şi atât în politică, precum şi în afaceri, un acord este un acord. Când prietenii îşi dau mâna, trebuie să însemne ceva", a spus Von der Leyen, referindu-se la acordul dintre Washington şi Bruxelles care ar supune bunurile produse în UE unui tarif general de 15% în SUA.

Lidera Comisiei Europene a adăugat că tensiunile actuale pot fi depăşite prin apropiere, dar a afirmat că UE menţine o serie de „principii" în această privinţă, începând cu demonstrarea „solidarităţii depline cu Groenlanda şi Regatul Danemarcei".

Ursula Von der Leyen a amintit că Forumul de la Davos a fost creat într-o perioadă de transformări economice profunde, subliniind că Europa traversează astăzi un moment similar.

„Schimbările geopolitice pot și trebuie să devină o oportunitate pentru Europa. Transformarea prin care trecem este o necesitate pentru a construi o nouă formă de independență europeană”, a spus ea, avertizând că dependențele energetice, economice sau tehnologice nu pot fi depășite prin „nostalgie sau amânări”.

Von der Leyen a subliniat necesitatea unei abordări „strategice" a acestei probleme şi a afirmat că Europa este „pe deplin angajată şi împărtăşeşte obiectivele Statelor Unite" privind securitatea arctică, care poate fi atinsă doar „în comun".

De asemenea, ea a făcut referire la „creşterea investiţiilor europene în Groenlanda" pentru a sprijini economia şi infrastructura locală şi, în final, a afirmat că Uniunea Europeană va colabora „cu Statele Unite şi cu toţi partenerii pentru o securitate arctică mai largă".

„Acest lucru este în mod clar în interesul nostru comun şi ne vom spori investiţiile. În special, cred că ar trebui să folosim cheltuielile sporite pentru apărare pentru a dezvolta o capacitate europeană de spărgătoare de gheaţă şi alte echipamente vitale pentru securitatea arctică", a declarat ea.

Preşedinta Comisiei Europene a subliniat, de asemenea, necesitatea ca toţi „partenerii regionali" să contribuie la consolidarea securităţii comune şi a spus că Bruxelles-ul va analiza modul de „consolidare" a parteneriatelor de securitate cu „Regatul Unit, Canada, Norvegia, Islanda şi alţii".  

Von der Leyen, la Davos. FOTO captură X

Acordul UE–Mercosur, „un moment istoric”

Von der Leyen a vorbit și despre finalizarea acordului comercial UE–Mercosur, după un sfert de secol de negocieri.

„Am creat cea mai mare zonă de liber schimb din lume, care acoperă peste 20% din PIB-ul global. Alegem comerțul echitabil în locul tarifelor, parteneriatul în locul izolării și sustenabilitatea în locul exploatării”, a declarat von der Leyen.

Ea a subliniat că UE își consolidează parteneriatele economice cu state din America Latină, Asia și Indo-Pacific:

„Europa alege lumea, iar lumea este pregătită să aleagă Europa”.

Investiții, energie și piață unică

Von der Leyen a pledat pentru un mediu economic stabil și o piață de capital capabilă să susțină inovația.

„Avem economiile, competențele și inovația necesare, dar trebuie să mobilizăm aceste resurse la adevăratul lor potențial”, a spus ea, anunțând inițiative precum „EU Inc.” și accelerarea integrării pieței energetice europene.

Apărare și sprijin pentru Ucraina

În contextul războiului din Ucraina, președinta Comisiei a subliniat legătura tot mai strânsă dintre economie și securitate.

„Am făcut mai mult pentru apărare în ultimul an decât în ultimele decenii. Investițiile în apărare vor ajunge la 800 de miliarde de euro până în 2030”, a afirmat ea.

Von der Leyen a confirmat și sprijinul financiar continuu pentru Kiev, inclusiv un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru perioada 2026–2027.

Avertismentul ferm pe care Ursula von der Leyen  l-a transmis SUA înainte de sosirea lui Donald Trump la Davos

În finalul discursului, lidera europeană a revenit la tema Groenlandei, subliniind importanța strategică a regiunii.

„Securitatea Arcticii poate fi realizată doar împreună. Solidaritatea cu Groenlanda și Regatul Danemarcei este deplină, iar suveranitatea lor nu este nenegociabilă”, a afirmat ea.

Mesajul de încheiere a fost unul de adaptare și reziliență:

„Lumea s-a schimbat permanent. Europa trebuie să se schimbe odată cu ea”, a conchis Ursula von der Leyen.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”