VIDEO Vatican: Câteva activiste ale grupului Femen s-au dezbrăcat, în semn de protest, în timpul rugăciunii Papei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Activistele „Femen” au protestat la Vatican FOTO AFP

Vatican-ul şi-a exprimat duminică atitudinea de respingere faţă de adopţii, în cazul cuplurilor de homosexuali, ceea ce a dus la reacţii neaşteptate din partea a patru militante ale mişcării Femen.

Patru activiste ale organizaţiei ucrainiene Femen s-au dezbrăcat, în semn de protest, în Piaţa Sfântul Petru, chiar în timp ce Papa Benedict al XVI-lea rostea rugăciunea Angelus, informează „Toronto Sun”.

Femeile au fost reţinute de către poliţişti, iar momentul rugăciunii nu a fost întrerupt.

Ziarul „L’Osservatore Romano” din Vatican a publicat o replică a Curţii care a respins apelul unui bărbat ce se temea că fiul său nu va avea o viaţă foarte echilibrată dacă va fi crescut de mama sa lesbiană şi de partenera acesteia.

Curtea de Casaţie a răspuns că este doar „o prejudecată” să crezi că dezvoltarea şi educaţia unui copil vor fi afectate, dacă acesta va creşte într-o familie formată din persoane de acelaşi sex.

În timp ce apărătorii drepturilor gay, reprezentaţi de gruparea Arcigay, au reacţionat în faţa acestei „decizii istorice”, liderii catolici s-au grăbit să apere conceptul de familie tradiţională.

„L’Osservatore Romano”, publicaţia veche de 151 de ani a Vaticanului, a redactat un editorial în care se afirma că un copil este afectat, de-a lungul vieţii sale, de absenţa unuia dintre părinţi „însă nimeni nu crede că astfel de situaţii ar trebui să fie create doar pentru că, în unele cazuri, nu există daune evidente. Omul este atât parte masculină cât şi parte feminină. Familia este locul ideal în care pot fi înţelese relaţiile dintre oameni” a scria Adriano Pessina, profesor în bioetică la Universitatea Catolică.

Pessina a mai subliniat şi o altă perspectivă a Vaticanului, aceea că nimeni nu are vreun „drept” asupra copiilor, cel pe care cuplurile gay încearcă să îl „obţină”.

Vaticanul a început să se exprime din ce în ce mai mult împotriva căsătoriei între homosexuali, în ultimele luni. Papa Benedict a exprimat opoziţia Bisericii faţă de această idee, în luna decembrie, susţinând că mariajul între persoane de sexe diferite are un rol indispensabil în societate.

În timp ce Papa susţinea discursul său săptămânal, cele patru activiste Femen şi-au scos tricourile lăsând la vedere mesajul care le era scris pe piele: „In Gay we Trust” („Noi credem în gay” n.r.)

Femeile au scandat „Homofobii să tacă din gură”, în momentul în care Papa a început să spună rugăciunea Angelus, pelerinii din Piaţa Sfantul Paul fiind foarte revoltaţi. O femeia le-a lovit pe activiste cu umbrela sa, numindu-le „diabolice”.

Demonstaţiile au coincis cu manifestaţiile din capitala Franţei, Paris, împotriva preşedintelul Francois Hollande şi a planului acestuia de a legaliza căsătoriile între homosexuali şi adopţiile.

Organizaţia Femen a fost înfiinţat în Kiev (Ucraina), în 2008, devenind rapid cunoscut pentru protestele topless, împotriva turismului sexual, a instituţiilor religioase, împotriva sexismului şi a altor probleme, la nivel local şi internaţional.

În octombrie 2012, organizaţia susţinea că există 40 de activiste „topless” în Ucraina şi încă 100 de reprezentante, în alte părţi ale lumii. Unul dintre obiectivele acestora vizează „dezvoltarea unei mai bune imagini a Ucrainei, ţara cu multe oportunităţi pentru femei”. Protestantele au fost reţinute de poliţie, în repetate rânduri.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul