VIDEO Preşedintele Cehiei şi-a prezentat ultimul cadou, o replică de AK-47 inscripţionată „pentru jurnalişti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ceh Miloš Zeman s-a dat din nou în stambă în faţa presei, de această dată prezentând o replică a puştii de asalt AK-47 primită cadou şi inscripţionată cu mesajul „pentru jurnalişti“.

Ostilitatea preşedintelui ceh faţă de jurnalişti este de notorietate publică. Însă Miloš Zeman, 73 de ani, a întrecut orice limită sâmbătă, în a doua zi a alegerilor legislative din ţara sa.

În cursul unei conferinţe de presă, Zeman a ţinut neapărat să arate un cadou primit recent. El a chemat apoi un membru al echipei sale, iar acesta i-a înmânat o replică a puştii de asalt AK-47. Puşca era inscripţionată cu mesajul „pentru jurnalişti“.

În 2002, Miloš Zeman a comparat presa cu o fosă septică. El a mai spus de-a lungul timpului despre jurnalişti că sunt „hiene“, că „spală creiere“ şi că „manipulează opinia publică“.

În mai 2017, el a făcut o glumă sinistră pe seama numărului mare de jurnalişti prezenţi la conferinţa după întrevederea sa cu preşedintele rus Vladimir Putin, afirmând că ar trebui „lichidaţi“, conform postului pro-Kremlin RT.

Cehia se află pe locul 21 din 100 în clasamentul Freedom House  privind libertatea presei.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice