VIDEO Agresorul din Liège, un deţinut radicalizat, a comis o crimă în noaptea dinaintea atacului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacatorul din Liège a comis o crimă în noaptea dinaintea uciderii a doi poliţişti şi a unui student, spune o sursă apropiată dosarului. Informaţia a fost confirmată de ministrul belgian de Interne.

Anchetatorii belgieni încearcă să stabilească motivaţiile lui Benjamin Herman, un delincvent recidivist radicalizat care a însângerat marţi oraşul Liège.

„Indiciile merg în direcţia unui act terorist“, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Parchetului Federal, Eric Van Der Sypt.

„Este clar că ucigaşul a avut drept obiectiv atacarea unor poliţişti“, a adăugat şeful Poliţiei din Liège, Christian Beaupère.

Ancheta este condusă de un judecător de instrucţie specializat în antiterorism.

Totul a început către ora locală 10.30 (11.30 ora României) pe Bulevardul Avroy. Atacatorul a luat în vizor iniţial doi poliţişti, aplicându-le mai multe lovituri de cuţit din spate şi împuşcându-i mortal cu propriile arme. A tras apoi în direcţia unui student de 22 de ani aflat într-o maşină parcată în apropiere, ucigându-l. Şi-a continuat atacul luând ostatică o angajată a unui liceu aflat în vecinătate. Elevii au fost evacuaţi. În cele din urmă, atacatorul a fost împuşcat mortal. El a strigat „Allahu Akbar“ („Allah este mare“) în timpul comiterii atacului, după cum arată un filmuleţ difuzat de un trecător şi preluat de BFMTV.

Potrivit Poliţiei, agresorul este Benjamin Herman, un belgian născut în 1982 la Rochefort. El se afla în arest din 2003, dar beneficia de o permisie de ieşire în momentul comiterii atacului. A fost condamnat de mai multe ori pentru furt, trafic de droguri şi agresiuni. În total, a avut parte de 24 de permisii de ieşire, toate desfăşurându-se fără probleme, potrivit ministrului belgian al Justiţiei, Koen Geens, citat de agenţia de presă Belga.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, Benjamin Herman a fost inclus în registrul cu persoane radicalizate după ce a intrat în contact la închisoarea Lantin, din estul Belgiei, cu un deţinut islamist. Aceeaşi sursă a spus pentru AFP că Benjamin Herman a comis o crimă în noaptea dinaintea atacului din Liege. Potrivit presei locale, un toxicoman de 30 de ani a fost găsit mort marţi în domiciliul său din On, în apropiere de Rochefort. Herman l-ar fi ucis cu un cuţit. Ministrul belgian de Interne Jan Jambon a confirmat această informaţie miercuri dimineaţă la RTL.

Consultat marţi, Ocam, organismul responsabil de evaluarea ameninţării teroriste în Belgia, a decis să menţină nivelul de alertă la 2, adică „puţin probabil“. Nivelul 2 este în vigoare din ianuarie, coborând, după trei ani, de la 3, adică „posibil şi probabil“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete