Ucraina acuză Ungaria că atentează la teritoriul său. Budapesta a înfiinţat un post de ministru pentru regiunea Transcarpatia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina a înaintat o notă de protest Ungariei în legătură cu decizia guvernului Orban de a înfiinţa postul de ministrul responsabil pentru regiunea Transcarpatia din Ucraina.

Potrivit unui comunicat al diplomaţiei ucrainene, Însărcinatului cu afaceri al Ungariei în Ucraina, László Papp, i-a fost transmisă o notă în care Kievul cere explicaţii oficiale în legătură cu decizia Budapestei de a înfiinţa un post de ministru responsabil pentru dezvoltarea Transcarpatiei şi a grădiniţelor din această regiune, în condiţiile în care teritoriul respectiv este parte a statului suveran Ucraina. 

„În pofida abordării constructive a părţii ucrainene de a soluţiona problemele de interes, acţiunile recente ale Ungariei sugerează că Budapesta a ales confruntarea în loc de cooperare şi ingerinţa directă în treburile interne ale Ucrainei” – se arată în documentul Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev.

"Diplomatului Ungariei i-a fost înmânată o notă de protest în care autorităţile ucrainene e cer explicaţii oficiale în legătură cu decizia guvernului Ungariei de înfiinţare a funcţiei de ministru responsabil pentru dezvoltarea regiunii Transcarpatia", se spune în nota MAE de la Kiev.

De asemenea, noul ministrul ungar va fi responsabil de programul dezvoltării grădiniţelor în bazinul carpatic.

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei subliniază că „în sfera competenţelor a ministrului este inclusă o parte a teritoriului suveran al Ucrainei".

De asemenea, Kievul consideră inacceptabile ultimele declaraţii ale prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, cu privire la "aspiraţiile euroatlantice ale Ucrainei. Astfel de afirmaţii, în opinia Ucrainei, „vin în contradicţie cu politica UE şi reflectă într-o mare măsură abordările statului-agresor".

Oficialităţile ucrainene au mai adăugat că acţiunile Ungariei demonstrează o implicare directă în problemele interne ale Ucrainei.

Anterior, Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei a declarat că nu susţine apropiere Ucrainei de NATO.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG