Rusia scoate aurul din sertar: vinde miliarde de dolari din Rezerva Națională, pe fondul prăbușirii veniturilor din petrol

0
Publicat:

Rusia va intensifica vânzările de valută și aur din Rezerva Națională pentru a compensa prăbușirea veniturilor din petrol și gaze, care au atins anul trecut cel mai scăzut nivel de după pandemie.

Veniturile din gaze s-au prăbușit FOTO: arhivă, adevărul

În perioada 16 ianuarie – 5 februarie, Ministerul de Finanțe va vinde zilnic yuani și aur din fond în valoare de 12,8 miliarde de ruble (aproximativ 165 milioane de dolari), ceea ce însumează 192,1 miliarde de ruble (2,48 miliarde dolari).

Este cea mai mare valoare zilnică înregistrată vreodată, depășind chiar ritmul maxim de vânzări din timpul crizei Covid-19, când se tranzacționau aproximativ 11,4 miliarde de ruble pe zi, potrivit the moscow times.

Creșterea vânzărilor este legată de scăderea prețului țițeiului Urals, care a ajuns în decembrie la circa 39 dolari pe baril, mult sub cei 59 dolari prevăzuți în bugetul pentru 2026.

„Veniturile din petrol și gaze sunt susceptibile să rămână sub presiune și anul acesta”, a declarat Natalia Orlova, economist-șef la Alfa Bank.

Ministerul de Finanțe a bugetat pentru 2026 încasări de 8,9 trilioane de ruble din taxe pe petrol și gaze, însă economistul Dmitri Polevoi estimează că veniturile reale vor fi mai mici cu 1,1–1,4 trilioane de ruble.

Alte estimări, realizate de MMI, sugerează un deficit și mai mare, de până la 3 trilioane de ruble, ceea ce ar reduce semnificativ rezervele lichide ale rezervei.

Fondul deținea la începutul anului active lichide de 4,1 trilioane de ruble (52,9 miliarde dolari), inclusiv valută străină și aur. Comparativ, înainte de invazia Rusiei în Ucraina, NWF avea 113,5 miliarde de dolari în active lichide, inclusiv 405,7 tone metrice de aur.

În ultimii aproape patru ani, guvernul a vândut aproximativ 60% din aurul fondului, reducând deținerile la 173 tone metrice la 1 decembrie 2025.

Veniturile din petrol și gaze au totalizat anul trecut 8,4 trilioane de ruble (108,4 miliarde dolari), cel mai slab rezultat din 2020 și cu aproximativ 2,5 trilioane de ruble sub proiecțiile inițiale.

Estimările Gazprombank indică un posibil deficit de 6 trilioane de ruble (77,4 miliarde dolari), deși ministerul nu a publicat încă cifrele finale.

Pentru 2026, guvernul și-a propus reducerea deficitului la 3,8 trilioane de ruble (49 miliarde dolari), echivalentul a 1,6% din PIB, însă specialiștii anticipează că acesta ar putea ajunge la 2,6–2,7% din PIB.

Prețurile scăzute la petrol ar putea reduce exporturile cu aproximativ 35 de miliarde de dolari și ar putea determina noi reduceri de cheltuieli publice.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute